Zeci de persoane, audiate în cazul medicului psihiatru Delia Podea de la Spitalul Judeţean Arad

Aproximativ 60 de persoane, pacienţi şi rudele ale acestora, sunt audiate, miercuri, la Arad, în cazul medicului psihiatru Delia Podea, reţinut pentru luare de mită, fals şi abuz în serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1013 afișări
Imaginea articolului Zeci de persoane, audiate în cazul medicului psihiatru Delia Podea de la Spitalul Judeţean Arad

Zeci de persoane, audiate în cazul medicului psihiatru Delia Podea de la Spitalul Judeţean Arad

Audierile maraton au loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi sunt coordonate de şase procurori veniţi din Bucureşti.

Rudele bolnavilor au declarat, la intrarea sau la ieşirea din clădirea Parchetului, că abia acum înţeleg de ce pacienţii se comportau mai ciudat în urma medicamentelor primite.

Oamenii spun că unii pacienţi aveau stări de rău, ameţeală, dar mai ales o agitaţie inexplicabilă pentru un om aflat sub tratament medical menit să-l calmeze.

Mai multe rude ale pacienţilor au declarat că nu li s-a cerut acordul pentru testarea unor medicamente.

"Când a venit acasă mama, mi-am dat seama că avea un comportament diferit faţă de cum era înainte. Înainte era mai calmă, la noi nu se înjură în famlie, mama a început să înjure, este foarte agitată, manifestări pe care înainte nu le-a avut până i s-a schimbat tratamentul. Pe mine nimeni nu m-a întrebat dacă sunt de acord să i se schimbe medicamentele. Eu nu am semnat, doar mama, dar mama avea probleme. (...) Nu pot să cred ca mama mea a fost folosită aşa. Dacă nu se rezolvă, vreau să apelez la un avocat", a declarat o femeie.

La rândul său, un bărbat a declarat că o rudă de-a sa a primit tratament la Arad şi se simţea tot mai rău, iar apoi a fost internată la Spitalul de la Mocrea. "Ştiam că primeşte medicamente, şi ceva noi. Era cu mult mai agitată la externare, i-a schimbat tratamentul", a spus acesta.

"De mai multe ori i-a spus <doamna Podea, faceţi experienţe pe mine>. Îi tot dădea pastile să doarmă mult. Avea nemulţumiri şi spunea plângând că fac experienţe pe ea şi doamna doctor Mareş şi doamna doctor Podea. Mergeam mai bine şi era mai rău când ieşeam din spital. Parcă era o drogată, toată lumea se speria de ea cum arată şi fugea de ea", a declarat o femeie despre prietena sa internată la Psihiatria din Arad.

Medicul psihiatru Delia Podea de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad a fost reţinut de către procurori pentru 24 de ore pentru luare de mită, fals şi abuz în serviciu, au confirmat reprezentanţii biroului de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru MEDIAFAX.

Delia Podea a fost audiată la Arad de către procurorii de la Bucureşti, care au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, medicul urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Delia Podea este unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri în cadrul Secţiei de Psihistrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi din 2015 este preşedintele Comisiei de Etică pentru Studiile Clinice. Are 63 de ani şi este angajată din 1980, iniţial la fostul Spital Municipal, după care a trecut la Secţia de Psihiatrie, când Spitalul Judeţean Arad a absorbit Spitalul Municipal din Arad.

Medicul psihiatru, care este şi cadru didactic la o universitate din municipiul Arad, a fost ridicat marţi pentru audieri şi este acuzat că a solicitat şi a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării sau întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în realitate, persoanele în cauză nu sufereau de afecţiuni psihice, însă în schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare cat si cu tratament de specialitate. Cele mai multe dintre aceste persoane nu rămâneau internate în spital si nici nu urmau tratamentul prescris. Mai mult, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuţia medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi.

"Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral şi profesional de care beneficiază în relaţia cu medicii rezidenţi ai Secţiei de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidenţiat, îi determina şi îi constrângea pe aceştia să săvârşească astfel de ilegalităţi. Studiile clinice erau efectuate fără consimţământul informat al subiecţilor, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Pentru obţinerea semnăturii pe declaraţia privind consimţământul participării la studiu, medicul psihiatru acţiona în două modalităţi: fie prezenta documentul pacienţilor sau aparţinătorilor acestuia (în situaţia pacienţilor fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: ECG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenţi să contrafacă semnătura", se arăta în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anchetatorii susţin că, pentru a asigura numărul de pacienţi prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii şi pacienţi care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental, iar la indicaţiile acestuia, medicii rezidenţi şi asistentele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omiţând total sau parţial consemnarea simptomelor reale.

"Pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observaţii şi în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea după cum urmează:
- administrarea medicamentelor experimentale chiar în situaţia în care pacientul nu se mai prezenta la vizite şi nu intra în posesia acestora. În acest caz, medicamentele erau scoase din ambalaje şi aruncate sau depozitate în fişetele din incinta secţiei;
- efectuarea de teste şi prelevarea de probe biologice ce confirmau eficacitatea tratamentului experimental, chiar şi în situaţia neprezentării regulate a pacienţilor la vizite sau a deteriorării grave a stării de sănătate a subiecţilor ca urmare a administrării medicamentaţiei din studiu. În astfel de situaţii, rezultatele textelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienţi anterior începerii studiului şi depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secţiei de Psihiatrie", se mai arăta în documentul citat.

Potrivit procurorilor, acesta nu consemna în foile de observaţii administrarea unei medicamentaţii suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu, iar în situaţia în care pacienţii nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menţinuţi în studiu, li se administrau medicamente conţinând substanţe neadmise în protocolul de studiu. Pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienţilor nu erau recoltate de la aceştia, ci de la cadrele medicale ale secţiei.

"Potrivit dispoziţiilor medicului psihiatru, la externare pacienţilor înrolaţi în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat şi altele contrafăcute care se înmânau pacientului şi care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea pacientului în studiu. Prin modalităţile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienţi şi efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor", se mai arată în comunicatul de presă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici