ZIUA UNIRII - Aproape 7.000 de persoane au participat la manifestările organizate la Iaşi. Iohannis s-a prins în Hora Unirii - FOTO

Aproximativ 6-7.000 de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Unirii, din Iaşi, la manifestările organizate cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române, Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au fost prezenţi la manifestaţii. După discursurile din Piaţa Unirii, preşedintele Klaus Iohannis s-a prins în Hora Unirii.

4404 afișări
Imaginea articolului ZIUA UNIRII - Aproape 7.000 de persoane au participat la manifestările organizate la Iaşi. Iohannis s-a prins în Hora Unirii - FOTO

ZIUA UNIRII - Aproape 7.000 de persoane participă la manifestările din Iaşi. Iohannis şi Cioloş au ajuns în Piaţa Unirii

Iohannis s-a prins în Hora Unirii şi a stat de vorbă cu oamenii în drum spre biserica Trei Ierarhi

După discursurile din Piaţa Unirii, preşedintele Klaus Iohannis s-a prins în Hora Unirii, iar apoi a pornit pe jos spre biserica Trei Ierarhi, pentru a depune coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. El a salutat mulţimea şi a stat de vorbă cu oamenii care l-au abordat, acelaşi traseu fiind parcurs pe jos şi de către premierul Dacian Cioloş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Iohannis a fost oprit pe traseul către biserica Trei Ierarhi de către salariaţi de la societea ieşeană Fortus, care i s-au plâns că nu şi-au mai primit salariile de câteva luni, rugându-l să se implice în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, iar şeful statului le-a răspuns: "O să vedem".

Traseul de câteva sute de metri între Unirii şi Trei Ierarhi a fost parcus în peste jumătate de oră, timp în care oamenii au vrut să facă poze cu preşedintele Iohannis, una dintre acestea fiind făcută chiar de către primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cel care l-a însoţit pe şeful statului spre biserică.

Oamenii i-au urat preşedintelui "La mulţi ani", iar un bărbat i-a spus să stârpească comunismul, în timp ce un altul l-a întrebat de ce trupele militare americane trebuie să fie în România, Iohannis răspunzând că este foarte bine că se întâmplă acest lucru.

În faţa Bisericii Trei Ierarhi, zeci de oameni scandează lozinci unioniste şi au pancarte pe care se poate citi: "Vrem Unirea", "Basarabia pământ românesc", "Basarabia e România".

În jurul orei 13.00, preşedintele Klaus Iohannis a intrat in biserica Trei Ierarhi, unde are loc un scurt ceremonial religios, după care vor fi depuse flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Iohannis: Sper că vom avea un an electoral decent. Nu putem continua înşelând speranţele oamenilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că speră ca 2016 va fi un an electoral decent şi că este nevoie de abordări, idei şi oameni noi care au înţeles că "metehnele trecutului trebuie să rămână ale trecutului", precizând că îţi va face auzită vocea, dar nu pentru a intra în campanie.

Premierul Dacian Cioloş a vorbit despre proiectele de dezvoltare a infrastructurii şi de realizarea unor legături între provinciile istorice, iar primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, a susţinut că autostrada din Moldova ar trebui să ajungă până în capitala R. Moldova. El a mai spus că îşi doreşte ca cetăţenii moldoveni să aibă unul, nu două paşapoarte.

În timpul discursurilor, s-au auzit fluierături sporadice, însă evenimentul a decurs fără incidente.

La manifestările prilejuite de Unirea Principatelor Române mai participă preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi miniştri ai Cabinetului Cioloş. Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu se află la manifestările de la Iaşi.

Manifestările au început la ora 10.00, cu un concert de muzică populară susţinut de Grigore Leşe, Veta Biriş şi Matilda Pascal Cojocăriţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au ajuns în Piaţa Unirii din Iaşi în jurul orei 11.30. Şeful statului a trecut în revistă garda de onoare, iar apoi a fost intonat Imnul naţional, aceste momente desfăşurându-se fără incidente şi fără huiduieli.

Participanţii la manifestări au pancarte pe care se poate citi: " Moldova are nevoie de autostradă", "Unirea, obiectiv naţional", "Vrem Unirea".

În Piaţa Unirii, din Iaşi, se află şi sindicaliştii de la Frotus, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile restante de câteva luni.

Circulaţia rutieră în centrul oraşului este oprită, iar în piaţă a fost montate garduri metalice pentru delimitarea zonei unde au loc manifestările.

La Iaşi, este foarte frig, înregistrându-se minus opt grade Celsius.

Peste 200 de jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi duminică în centrul Iaşiului, pentru a asigura ordinea publică în timpul desfăşurării manifestărilor, în condiţiile în care autorităţile se aşteaptă ca la eveniment să participe câteva mii de ieşeni.

Programul mai include discursurile oficiale, depunerile de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o slujbă religioasă, parada militară, precum şi Hora Unirii.

După terminarea manifestărilor din Piaţa Unirii, oficialităţile se vor deplasa către biserica Trei Ierarhi, din Iaşi, pentru a depune coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În cursul serii, pe pietonalul Ştefan cel Mare din municipiu va avea loc retragerea cu torţe a militarilor ieşeni.

Viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica a precizat că municipalitatea renunţă să mai organizeze de Ziua Unirii tradiţionala masă cu fasole şi cârnaţi, pentru ca evenimentul "să nu fie luat în derâdere”. Totuşi, primăria ieşeană va oferi participanţilor 5.000 de plăcinte.

De Ziua Naţională, Primăria ieşeană a oferit fasole şi cârnaţi, dar şi vin participanţilor la manifestările oficiale organizate în oraş, în timp ce Mihai Chirica a împărţit personal mâncare celor prezenţi, gestul său fiind catalogat ca populist şi demagogic de către reprezentanţi ai societăţii civile din Iaşi.

Costul manifestările organizate de Primăria Iaşi de Ziua Unirii se ridică la 100.000 de lei.

Anul trecut, de Ziua Unirii, au fost prezenţi la manifestările oficiale organizate la Iaşi atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi premierul de atunci Victor Ponta, fost lider al PSD. Atunci, Victor Ponta a fost huiduit la începutul discursului său rostit în Piaţa Unirii din Iaşi, la eveniment asistând câteva mii de persoane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici