Prima pagină » Special - ştirea Zilei » EXCLUSIV. Cât de ateu a fost Ion Iliescu, de fapt? E singurul președinte român prohodit în propria biserică, pe care a reconstruit-o din cenușă

EXCLUSIV. Cât de ateu a fost Ion Iliescu, de fapt? E singurul președinte român prohodit în propria biserică, pe care a reconstruit-o din cenușă

Moartea fostului președinte Ion Iliescu, care a trecut în neființă pe 5 august la vârsta de 95 de ani, a readus în prim-plan o parte mai puțin cunoscută a legăturii sale cu credința și patrimoniul religios. Deși mulți îl considerau un politician ateu, realitatea este mult mai nuanțată, iar un fapt remarcabil îl face unic în istoria acestei țări: MEDIAFAX a aflat că Iliescu este singurul președinte român care a fost prohodit în propria biserică, ctitoria sa de suflet din cadrul complexului Cotroceni, acolo unde a avut loc și slujba de înmormântare.

Biserica Palatului Cotroceni, construită în stil brâncovenesc și având hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Serghie și Vah”, este o emblemă a patrimoniului istoric și religios al României. Ctitorită inițial de domnitorul Șerban Cantacuzino, aceasta a trecut prin numeroase încercări: cutremure devastatoare, incendii, ocupații militare, dar și decizii politice controversate. În 1984, regimul comunist a demolat biserica, considerând-o „incompatibilă” cu restul ansamblului palatului, iar pe locul ei a construit un „Memorial Cantacuzin”.

Potrivit informațiilor obținute de MEDIAFAX, la începutul anilor ’90, când Ion Iliescu, președintele FSN, a ajuns la putere, el a luat o decizie surprinzătoare pentru unii: a alocat fonduri pentru reconstruirea bisericii pe vechiul ei loc.

Biserica Palatului Cotroceni sursa foto: muzeulcotroceni.ro

Astfel, începând din 2003, odată cu sprijinul familiei Cantacuzino, a fost demarat proiectul de reconstrucție, care a durat până în 2009. Ion Iliescu este astfel considerat primul ctitor al bisericii, iar președintele Traian Băsescu a dus mai departe lucrarea, începând din decembrie 2004, când Iliescu și-a încheiat mandatul de președinte.

Ultima onoare a lui Ion Iliescu: înmormântat în biserica pe care a recititorit-o

Această biserică refăcută din temelii a devenit nu doar un simbol al patrimoniului național, ci și locul unde Ion Iliescu și-a avut slujba de înmormântare, o onoare rară și profund semnificativă, despre care foarte puțini oameni știau.

Faptul că este singurul președinte român prohodit în propria biserică arată o latură puțin cunoscută a personalității sale, demonstrând că, dincolo de percepțiile publice, Iliescu a avut, se pare, un respect profund pentru valorile religioase și tradiționale.

Astfel, mitul conform căruia Ion Iliescu ar fi fost un ateu convins este pus sub semnul întrebării. El a reînviat, așadar, un monument istoric, o ctitorie veche, și a reușit să redea bisericii Palatului Cotroceni demnitatea pierdută.

În octombrie 2009, biserica a fost sfinţită ca lăcaş de cult, intrând şi în traseul de vizitare al Muzeului Naţional Cotroceni. Pentru o deplină restituire istorică a acestui monument reprezentativ a fost recuperat şi tezaurul liturgic al bisericii – argintărie de cult, icoane, broderii liturgice, mobilier de cult, păstrate din 1977 în custodie de Muzeul Naţional de Artă al României.

În spaţiile medievale ale Palatului, se regăsesc expuse aceste obiecte de o valoare patrimonială inestimabilă, care au fost supuse unui amplu proces de restaurare, în laboratoarele specializate ale muzeelor din Bucureşti şi din ţară. Acestea constituie exponatele principale ale expoziţiei permanente dedicate mănăstirii Cotroceni din cadrul Muzeului Naţional Cotroceni, deschisă publicului începând cu octombrie 2014.