AIBA anunţă că a exclus provizoriu FR de Box, Obreja infirmă

AIBA a postat, joi, un comunicat pe site-ul oficial, în care anunţă excluderea FR Box, însă preşedintele federaţiei Rudel Obreja precizează că textul a fost întocmit înainte ca preşedintele ANST, Carmen Tocală, să discute şi să obţină amânarea excluderii din partea conducerii forului internaţional.

181 afișări
Imaginea articolului AIBA anunţă că a exclus provizoriu FR de Box, Obreja infirmă

AIBA anunţă că a exclus provizoriu FR de Box, Obreja infirmă

"În concordanţă cu statutul AIBA, Biroul Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Box a luat următoare decizie la 1 octombrie 2012. În 22 iunie 2012, AIBA a cerut Federaţiei Române de Box să organizeze alegeri pentru funcţia de preşedinte până la 30 septembrie 2012, conform articolului 11 din statutul AIBA, care prevede: «Nicio federaţie naţională nu poate rămâne fără un preşedinte ales pentru o perioadă mai mare de şase luni. Dacă preşedintele unei federaţii naţionale lipseşte din orice motiv, este incapabil să-şi exercite funcţia sau a fost suspendat de AIBA sau de alt organism mai mult de doi ani, trebuie organizate alegeri în cel mult trei luni de la data la care AIBA a cerut acest lucru». Federaţia Română de Box a eşuat în a respecta acest ordin în timpul ce i-a fost alocat pentru organizarea de alegeri, astfel că a fost exclusă provizoriu din AIBA", se arartă în comunicatul postat joi, pe site-ul oficial al forului internaţional.

În replică, Obreja a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că acest comunicat, deşi a fost publicat cu data de 4 octombrie, a fost redactat înainte de discuţia dintre preşedintele ANST şi AIBA.

"Nu ne-au exclus, pentru că hârtia era redactată din data de 1 octombrie, anterior discuţiilor purtate de doamna Tocală. Dânsa a vorbit din nou cu ei şi au spus că nu vor pune în aplicare asta, dar că trebuie să începem să luăm măsuri pentru a organiza o adunare statutară. Eu nu sunt în Bucureşti, am vorbit cu dumneaei şi o să începem demersurile necesare. De ce au făcut public acest comunicat? Ca să facă vâlvă, ca să facă presiuni asupra mea, asta e tot. Tot ce au făcut până acum au făcut împotriva statutului şi cu scopul de a face presiuni asupra mea", a spus Obreja.

Biroul Executiv al Federaţiei Române de Box a decis, vineri, anularea Adunării Generale Extraordinare de alegeri a preşedintelui federaţiei, de duminică, fiind considerată nestatutară.

Luni, preşedintele ANST, Carmen Tocală, a anunţat că, în urma unei discuţii telefonice cu secretarul general al AIBA, a obţinut amânarea cu două luni a dezafilierii FR Box. "Totul trebuie să fie făcut pe cale amiabilă, aceste tensiuni nu pot continua, pentru că afectează atât munca sportivilor, cât şi imaginea sportului românesc", a precizat preşedintele ANST.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici