Andone: I-aş dori la echipă pe Mutu şi Ştefan Grigorie

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat, sâmbătă, la reunirea lotului, că va schimba sistemul de joc în vederea returului Ligii I şi că speră ca gruparea să mai facă unele transferuri în acest sens, menţionând că şi-ar dori să-i aibă la Dinamo pe Adrian Mutu şi Ştefan Grigorie.

18 afișări
Imaginea articolului Andone: I-aş dori la echipă pe Mutu şi Ştefan Grigorie

Andone: I-aş dori la echipă pe Mutu şi Ştefan Grigorie (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Toţi jucătorii s-au prezentat bine la reunire, avem şi nişte copii în probe, vom vedea dacă îi vom opri. Avem oferte pentru jucători, deşi am terminat pe locul 6 şi am avut un an foarte prost. Domnul Nicolae Badea şi membrii Consiliului de Administraţie vor decide dacă va mai pleca cineva. Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători din România şi din străinătate, cred că voi schimba sistemul de joc şi sper să am şi jucătorii necesari care să mă ajute să fac asta. Jucătorii cu care se negociază sunt fotbalişti liberi de contract foarte buni, dar acum trebuie să-i mai şi nimereşti. E vorba despre mai mulţi jucători din Germania, cărora le plăteşti o parte din salariu şi care te pot ajuta. Suntem deocamdată în tratative cu ei", a spus Andone într-o conferinţă de presă cu ocazia reunirii lotului echipei Dinamo.

Ioan Andone a precizat că antrenorul formaţiei azere Khazar Lankaran, Mircea Rednic, îşi doreşte câţiva jucători de la Dinamo, sub formă de împrumut:

"Sunt mai mulţi jucători pe care îi vrea Mircea Rednic cu împrumut, suntem în tratative, o să vedem ce se va soluţiona. Este vorba de patru jucători care au oferte de la Lankaran".

Întrebat dacă l-ar dori pe atacantul Adrian Mutu la Dinamo, tehnicianul a răspuns:

"Îl vreau pe Mutu, dar este greu să joace în România, la ce oferte sunt convins că are. Pentru Mutu s-ar găsi bani, dar este greu să se întoarcă".

Tehnicianul formaţiei bucureştene a adăugat că îl doreşte la Dinamo pe rapidistul Ştefan Grigorie şi că lui Dolha i se va propune prelungirea contractului.

"Îl vreau pe Ştefan Grigorie şi vrea şi el să vină la Dinamo. Am vorbit cu el, suntem coproprietari, acum trebuie să se pună cluburile de acord. Am vorbit cu Borcea (n.r. - Cristi Borcea), i-am transmis lotul, se întoarce la sfârşitul lunii. Sper să fie bine cu sănătatea. Cristi să plece de la Dinamo? Niciodată. Mă bazez pe Dolha, i se va propune săptămâna vitoare prelungirea contractului. Ne-a ajutat, a dat siguranţă echipei", a mai spus antrenorul dinamovist.

Andone a menţionat că echipa sa trebuie să acumuleze nouă puncte în primele trei etape ale returului, pentru a putea spera la titlu.

"Anul acesta trebuie să muncim mai mult decât anul trecut, când am avut volum, dar nu am avut calitate. Anul acesta sper să muncim calitativ şi să demonstrăm că suntem profesionişti în cele 90 de minute de joc. Trebuie să recuperăm zece puncte, este foarte greu, încercăm. Dintre cele două obiective suntem mai aproape de cupă, în campionat importante sunt primele etape. Dacă ai făcut 9 puncte în primele trei etape, suntem la titlu. De asta depinde", a spus el.

Întrebat dacă ar accepta o ofertă de a antrena în străinătate, Andone a răspuns: "Nu zic că nu o să mă duc în vară, dacă voi avea oferte, voi vedea ce va fi. Acum îmi doresc să termin campianatul cu Dinamo şi sper să fie un an mai bun decât celălalt".

La reunirea echipei Dinamo au fost prezenţi 24 de jucători: Dolha, Curcă, Bălgrădean, Naumovski, Rubio, Diabate, Moţi, Grigore, Bordeanu, Crăciun, Torje, Kone, Mărgăritescu, Cătălin Munteanu, R. Stănescu, Alexe, Andrei Cristea, Ganea, Niculae, Păun, Dănciulescu, plus trei jucători aflaţi în probe - Raul Crişan (fundaş, Şimleu Silvaniei), Bogdan Scarlatescu (mijlocaş, Farul Constanţa) şi Bogdan Rusu (atacant, Farul). Alături de aceştia a fost prezent şi fundaşul Adrian Scarlatache, despre care antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că l-a împrumutat până în vară la Khazar Lankaran, precum şi atacantul Vlad Munteanu, care joacă împrumutat la gruparea din liga a doua germană FSV Frankfurt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici