Balaci: Dacă era vorba de 6 milioane, fugea Gigi cu Rădoi în spate până la Riyadh

Managerul general al Universităţii Craiova Ilie Balaci consideră exagerată suma de 6 milioane de euro, pe care Steaua a anunţat că o va primi pentru transferul căpitanului echipei la Al Hilal, precizând, totodată, că dacă aceasta ar fi fost reală ar fi fugit "Gigi cu Rădoi în spate până la Riyadh".

14 afișări
Imaginea articolului Balaci: Dacă era vorba de 6 milioane, fugea Gigi cu Rădoi în spate până la Riyadh

Balaci: Dacă era vorba de 6 milioane, fugea Gigi cu Rădoi în spate până la Riyadh (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

"Dacă era vorba de 6 milioane, fugea Gigi (n.r. - Gigi Becali, patronul Stelei) cu Rădoi în spate până la Riyadh. Erau acolo deja acum. Hai s-o lăsăm aşa, nu are sens. Fiecare crede ce vrea", a spus Balaci la televiziunea Sport.ro.

Oficialul oltean susţine că salariul fundaşului Mirel Rădoi la Al Hilal nu poate fi de 1,2 milioane de euro anual. "Hai să nu vorbim despre bani, că mi-am mai spus părerea şi îmi vine să râd. Nu vreau să spun nimic, dar întreb şi eu, se duce cumva la Barcelona? Să fim serioşi şi s-o lăsăm baltă. Am senzaţia că se vorbeşte din cărţi", a explicat managerul general al grupării din Craiova, care a fost antrenor trei ani la Al Hilal.

De asemenea, Balaci a lăsat să se înţeleagă că nici Cosmin Olăroiu nu câştigă sume de ordinul milioanelor de euro ca antrenor la Al Hilal. El a adăugat că transferul lui Rădoi a fost realizat din dorinţa şeicilor şi nu a fost realizat de Olăroiu. "Nici prin cap nu-mi trece să cred că un antrenor poate decide înaintea şeicilor. Hai, lăsaţi-mă!", a mai spus Balaci.

Ilie Balaci a afirmat că Al Hilal este o echipă care poate câştiga fără niciun fel de probleme titlul în Liga I. "Al Hilal este o echipă care în orice moment se bate la titlu cu orice echipă din România. Aş fi tare curios să văd un meci dintre o echipă românească de top şi Al Hilal la Riyadh. Sunt ferm convins că n-am avea nicio şansă. Eu cred că ar putea câştiga titlul în Liga I, fără niciun fel de probleme", a menţionat Balaci.

Tehnicianul a spus că în Arabia Saudită sunt condiţii bune pentru fotbal. "Viorel Moldovan şi Rică Neaga n-au rezistat nu din cauza căldurii acolo, ci pentru că n-au jucat nimic. Câte goluri au dat? Şi după aia vedem dacă i-a dat prinţul afară că nu i-au sărutat mâna. Astea sunt tâmpenii. Am fost trei ani acolo, Iordănescu doi ani, şi niciodată nu ne-a pus nimeni să-i sărutăm mâna. Am dat mâna cu Regele şi nu m-a pus niciodată să-i sărut mâna sau umărul", a explicat antrenorul.

Întrebat dacă, jucând la Al Hilal, Mirel Rădoi iese din circuitul echipei naţionale, Balaci a răspuns: "Eu cred că totul ţine de antrenorul echipei naţionale. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar am văzut doi dintre cei mai buni jucători din Liga I care n-au fost pe lista selecţionerului pentru europene. Jucau în România, iar alţii care jucau sau, mă rog, care erau legitimaţi pe undeva prin Europa au fost chemaţi şi au şi jucat. Nu jucau la echipele de club, dar jucau la naţională. Şi atunci?", a precizat Balaci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici