Begu o va întâlni pe Safarova, în noaptea de marţi spre miercuri, în turul doi la New Haven

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 28 WTA, va evolua, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 04.00, în turul doi al turneului de la New Haven (SUA), împotriva sportivei Lucie Safarova (Cehia), cap de serie numărul 4 şi poziţia a şasea în ierarhia mondială.

154 afișări
Imaginea articolului Begu o va întâlni pe Safarova, în noaptea de marţi spre miercuri, în turul doi la New Haven

Begu o va întâlni pe Safarova, în noaptea de marţi spre miercuri, în turul doi la New Haven (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)

Meciul este programat ultimul pe Arena Centrală.

Lucie Safarova a învins-o, luni, cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră şi 25 de minute, pe Daria Gavrilova (Rusia), locul 37 WTA, în timp ce Irina-Camelia Begu a trecut, duminică, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-2, de Zarina Dias (Kazahstan), poziţia 33 în clasamentul mondial.

Begu (24 de ani) şi Safarova (28 de ani) s-au mai întâlnit o singură dată, românca impunându-se anul trecut, cu scorul de 7-6 (5), 1-6, 6-3, în semifinalele turneului de la Moscova.

Perechea Raluca-Ioana Olaru/Klaudia Jans-Ignacik (România/Polonia) va întâlni, marţi, de la ora 19.00, cuplul Julia Goerges/Lucie Hradecka (Germania/Cehia), cap de serie numărul 4, în primul tur al probei de dublu de la New Haven. Partida va fi prima de pe Arena Grandstand.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici