Bercea: Rapidul îi vrea de la Petrolul pe Marinescu şi Budescu

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Petrolul, Florin Bercea, a declarat că Rapidul doreşte să-i transfere pe jucătorii Laurenţiu Marinescu şi Marian Budescu, însă clubul ploieştean ar fi dispus să renunţe numai la primul, "dar nu în orice condiţii".

46 afișări
Imaginea articolului Bercea: Rapidul îi vrea de la Petrolul pe Marinescu şi Budescu

Bercea: Rapidul îi vrea de la Petrolul pe Marinescu şi Budescu

Bercea a precizat că a avut o discuţie în acest sens cu noul director general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, şi a avertizat că gruparea pe care o conduce va negocia la sânge orice transfer.

"Este drept, există un interes din partea Rapidului pentru Marinescu. Luni, am fost contactat de domnul Sichitiu, însă în niciun caz jucătorul nu va ajunge gratis la Rapid. Una este interesul pentru un fotbalist, alta este când ne aşezăm la masă să tratăm. Axioma conform careia «toţi jucătorii sunt de vânzare» e valabilă şi la noi, dar nu în orice conditii. Mai depinde şi de strategia noastră, dacă avem ce pune în loc", a spus oficialul grupării din Liga a II-a.

"Pot sa spun că Rapidul îl vrea şi pe Budescu, însă transferul acestuia nu intră în discuţie. E criză, iar cine spune că nu va fi afectat lansează o gogoriţă. Contractele şi preţul jucătorilor vor scădea, iar Rapid vrea sa se reorienteze, îşi ajustează bugetul şi încearcă să prospecteze piaţa internă. La Petrolul nu avem conturile doldora, dar suntem stabili din punct de vedere financiar, aşa că vom negocia la sânge orice eventual transfer", a mai spus Bercea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici