BIO: Samaranch, omul care a reformat mişcarea olimpică

Spaniolul Juan Antonio Samaranch, preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic între anii 1980-2001, a reformat mişcarea olimpică, prin promovarea sportivilor profesionişti, dar şi prin dezvoltarea acesteia pe baze economice solide.

24 afișări
Imaginea articolului BIO: Samaranch, omul care a reformat mişcarea olimpică

BIO: Samaranch, omul care a reformat mişcarea olimpică (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Născut la data de 17 iulie 1920, la Barcelona, Samaranch a ocupat funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic între anii 1980 şi 2001. După mandatul baronului Pierre de Coubertin, care a durat 29 de ani (între anii 1896-1925), spaniolul a avut cea mai lungă perioadă petrecută la conducerea comitetului olimpic.

Samaranch a devenit membru al CIO în 1966, iar în 1967 a fost numit secretar de stat pentru sport în guvernul dictatorului Franco. În 1977, el a fost numit primul ambasador al Spaniei la Moscova, după ce statul spaniol a reluat relaţiile diplomatice cu fosta URSS. A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al CIO între 1974 şi 1978, apoi a devenit preşedinte în 1980, fiind reales de trei ori, în 1989, 1993 şi 1997.

Samaranch a schimbat foarte mult mişcarea olimpică, reuşind să încheie contracte de televizare şi de sponsorizare prin care a atras fonduri importante către Comitetul Internaţional Olimpic. De asemenea, spaniolul şi-a dorit foarte mult ca la Jocurile Olimpice să participe cei mai buni sportivi, iar pentru acest lucru a încurajat concurenţii profesionişti. Prin măsurile luate la începutul mandatului său, Saramanch a fost considerat salvatorul mişcării olimpice, care traversa o criză financiară încă din anii '70.

Saramanch le-a impus organizatorilor fiecărei ediţii de Jocuri Olimpice să pornească de la ideea că trebuie să se pregătească pentru "cea mai frumoasă Olimpiadă din istorie".

Chiar dacă Saramanch a salvat Jocurile Olimpice de la prăbuşirea financiară, spaniolul a fost implicat în mai multe scandaluri de corupţie, cel mai mare fiind cel legat de atribuirea ediţiei din 2002 a JO de iarnă oraşului american Salt Lake City. De asemenea, el a fost criticat şi pentru modul în care a judecat mai multe cazuri de dopaj.

În anul 2001, Saramanch a decis să nu mai candideze la preşedinţia CIO, în locul său fiind ales belgianul Jaques Rogge, care ocupă şi în prezent această funcţie. La alegerile din 2001, Juan Antonio Saramanch a fost ales preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic.

Samaranch a vizitat România în octombrie 1994, cu prilejul festivităţii organizate la Ateneul Român la 80 de ani de la înfiinţarea Comitetului Olimpic Român şi în octombrie 1998, când a participat la funeraliile fostului membru al CIO, Alexandru Şiperco.

După Jocurile Olimpice de la Los Angeles, competiţie la care România a refuzat boicotul impus de unele state est-europene, în frunte cu URSS, Samaranch i-a acordat fostului dictator Nicolae Ceauşescu medalia "Ordinul Olimpic". Juan Antonio Samaranch a explicat, în 1998, că a făcut acest gest din considerente politice.

Samaranch a fost profesor de economie şi a fost căsătorit cu Maria Teresa Salisachs-Row, decedată la 16 septembrie 2000. El era tatăl a doi copii, Maria Teresa şi Juan Antonio Jr, ultimul fiind ales membru al CIO în iulie 2001.

Preşedintele de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic a decedat, miercuri, la vârsta de 89 de ani, la o clinică din Barcelona, ca urmare a unui stop "cardiorespiator".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici