BIOGRAFIE: Cine este Răzvan Burleanu, noul şef al FRF

Răzvan Burleanu, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi fost angajat în cadrul Parlamentului României şi Administraţiei Prezidenţiale, a devenit, miercuri, noul preşedinte al FRF, în locul lui Mircea Sandu, care părăseşte această funcţie după 24 de ani.

10740 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Cine este Răzvan Burleanu, noul şef al FRF

Răzvan Burleanu (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

Născut la 1 iulie 1984, la Focşani, Răzvan Burleanu este fiul fostului fotbalist al echipei FCM Bacau, Gheorghe Burleanu.

A practicat fotbalul în paralel cu arbitrajul, iar la 19 ani a decis să renunţe la sportul de performanţă urmând cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti.

Răzvan Burleanu a urmat de asemenea cursuri de specializare în domeniul politicilor şi strategiilor de securitate la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, Colegiul Naţional de Apărare, definitivându-şi studiile prin susţinerea tezei de doctorat în cadrul SNSPA.

Fără să fie membru al vreunui partid politic, candidatul la preşedinţia FRF a lucrat succesiv în următoarele instituţii: Primăria municipiului Bacău, Parlamentul României - Comisia juridică, Autoritatea Electorală Permanentă - controlul respectării legalităţii în procesele electorale şi Administraţia Prezidenţială - Departamentul pentru minorităţi naţionale.

Din 2008, Burleanu este co-preşedinte al Institutului European pentru Democraţie Participativă - Qvorum.

Până în prezent s-a ocupat, din funcţia de preşedinte, de Federaţia Română de Minifotbal, care reuneşte peste 30.000 de jucători şi peste 2.000 de echipe din 37 de judeţe. În acelaşi timp, el este din 2012 preşedintele Federaţei Europene de Minifotbal, for cu 29 de federaţii naţionale afiliate printre care se numără Anglia, Germania, Spania, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Turcia şi peste un milion de jucători legitimaţi.

La 24 februarie, Burleanu anunţa că din echipa sa pentru conducerea FRF vor face parteurmătoarele persoane: Zoltan Kovacs (cetăţean belgian, fost instructor UEFA) - manager sportiv care va avea în subordine Academia Naţională de Fotbal şi staful echipei naţionale; Marketa Haindlova (cetăţean ceh, specialistă în drept european şi sportiv) - director relaţii internaţionale şi politici europene; Ovidiu Dâmbean-Creţa (doctor în finanţe) - manager financiar; Laur Chiricioiu (specialist marketing-vânzări) - manager pentru dezvoltarea activităţilor comerciale; Lucian Vişcoţel (evaluator proiecte europene) - director fonduri structurale; Aurel Ţicleanu (fost fotbalist, antrenor) - director al Biroului pentru Promovarea Fotbalului (dezvoltarea fotbalului pentru copii şi juniori, activităţi de scouting); Victoraş Iacob (fost fotbalist) - membru în Biroul pentru Promovarea Fotbalului; Ciprian Paraschiv (fost fotbalist, doctor în marketing sportiv şi reprezentant al României la Comisia Europeană) - director al Biroului pentru Dezvoltare Fotbalistică şi o persoană al cărui nume nu a fost făcut public deoarece este angajat al unei organizaţii de top din România - manager pentru dezvoltare instituţională.

Răzvan Burleanu a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 58 câte a avut Vasile Avram.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici