Borcea şi-a luat adio de la Dinamo. "Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, chiar dacă au adus probleme şi by-pass-uri" - Mediafax

Borcea şi-a luat adio de la Dinamo. "Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, chiar dacă au adus probleme şi by-pass-uri"

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-a anunţat plecarea de la gruparea bucureşteană, că cei 17 ani în care a fost acţionar au fost cei mai frumoşi din viaţa sa, chiar dacă stresul i-a creat multe probleme de sănătate.

349 afişări

Imaginea articolului Borcea şi-a luat adio de la Dinamo. "Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, chiar dacă au adus probleme şi by-pass-uri"

Borcea şi-a luat adio de la Dinamo. "Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, chiar dacă au adus probleme şi by-pass-uri" (Imagine: Ovidiu Micsik / MediafaxFoto)

"Atâta timp cât voi exista, voi căuta să fac cât mai mult bine pentru Dinamo. Au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, chiar dacă au adus probleme şi by-pass-uri. Le mulţumesc tuturor acţionarilor cu care am lucrat, Bagher, Becali, Cohn, Turcu, alături de care am dus multe războaie împreună. Mi-aş dori din tot sufletul ca Dinamo să reuşească ce nu am reuşit eu în anii ăştia, să intre în grupele Ligii Campionilor. Este ceea ce îşi doreşte orice dinamovist, să jucăm şi noi în Liga Campionilor", a spus Borcea, care a precizat că se bucură că a renunţat la orgolii şi a fost de acord cu păstrarea italianului Dario Bonetti pe banca tehnică a echipei.

Cristian Borcea a afirmat că nu va mai investi la o altă echipă din România şi a precizat că va reveni în acţionariatul clubului Dinamo doar dacă sănătatea i-o va permite. "Este o decizie foarte grea să mă despart după atâta timp de Dinamo. Dinamo va rămâne toată viaţa în sufletul meu. Pentru mine e Dinamo sau nimic, nu mă veţi vedea la o altă echipă. Au fost cuvinte regretabile pe care i le-am spus lui Dragoş Săvulescu, dar îi mulţumesc că ne-am înţeles până la urmă. Decizia este încheiată, definitivă şi irevocabilă. Când mă voi simţi apt psihic şi medical, sper cât mai târziu, mă voi gândi să mă întorc la Dinamo. Acţiunile sunt acum în posesia domnilor Badea şi Săvulescu. De acum înainte mă voi ocupa de sănătate şi în plus am preluat o societate foarte mare cu 3.000 de angajaţi. În plus, voi veni la meciurile lui Dinamo", a subliniat Borcea.

Întrebat ce l-a făcut să renunţe la acţiunile deţinute, Borcea a răspuns: "Stresul şi implicarea din ultimii ani. Ce alt motiv mai mare decât să-ţi scoată inima, să ţi-o pună deoparte şi apoi să ţi-o pună la loc? Nu am făcut calcule cât am investit la Dinamo, am mers pe premisa că în viaţă trebuie să existe un stop. După pierderea campionatului cu Unirea Urziceni, care a fost cea mai neagră zi din viaţa mea, 90 la sută din nopţi le dorm doar cu medicamente. Aveam o perspectivă foarte frumoasă atunci, dar ceea ce s-a întâmplat ne-a afectat pe toţi. În ultimii trei ani am decis să fac pasul înapoi, apoi în iarnă am hotărât să continuăm, dar a venit acea problemă de sănătate şi mi-am dat seama că asta e cea mai importantă în viaţă. În plus, eu nu pot să fac lucrurile pe jumătate".

Cristian Borcea a precizat că şi-a vândut acţiunile către Dragoş Săvulescu. "Am căzut de acord pentru a ceda acţiunile pe care le am la Dinamo şi îi mulţumesc mult lui Dragoş că m-a înţeles. Nu am mai putut continua. Au fost 17 ani cu momente plăcute mai multe decât cele neplăcute. Nea Cornel Dinu m-a adus la Dinamo când era pe locul 12 şi au fost momente la început când Dinamo era la un pas de desfiinţare. Dacă nu era un om ca el, Dinamo ar fi avut soarta unor echipe care s-au desfiinţat. Dacă nu era domnul Cohn, nu am fi dat foc tribunei în Ghencea, de la dânsul am luat cartoanele. Toţi colaboratorii mei au fost importanţi pentru rezultate, dar cel mai important a fost Cornel Dinu, care a fost şi preşedinte şi antrenor şi frate pentru noi", a explicat Borcea.

Preşedintele executiv al FC Dinamo a menţionat că atacantul Marius Niculae a părăsit gruparea bucureşteană după ce în sezonul trecut a fost acuzat de către fani că ar fi vândut meciul cu Steaua. "Marius Niculae nu a plecat la Vaslui pentru că am plecat eu de la Dinamo. L-a durut foarte tare faptul că a fost făcut trădător după meciul cu Steaua şi a anunţat că vrea să plece la o echipă din afară. Eu nu ştiam că se duce la Vaslui. Aş vrea să nu se facă nicio legătură între mine şi Marius Niculae", a adăugat Borcea.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, a dezvăluit că Borcea dorea să iasă din acţionariat încă de acum trei ani. "Au fost multe momente dificile, dar a existat şi balsamul care a compensat, satisfacţia rezultatelor sportive care ne-au făcut să continuăm. Apoi a venit decizia lui obiectivă de a ieşi din structura acţionariatului care a început acum trei ani. În iarnă am avut o discuţie în urma căreia am decis să rămână. E o perioadă îndelungată şi toate lucrurile din ultima vreme au dus la decizia lui de retragere din structura acţionariatului FC Dinamo. Borcea îşi va încheia mandatul de preşedinte executiv la 30 septembrie, până atunci păstrându-şi funcţia", a spus Badea.

Nicolae Badea a precizat că FC Dinamo a plătit suma de două milioane de euro pentru achiziţionarea bazei sportive de la Săftica. "Recent am încheiat o tranzacţie de două milioane de euro prin achiziţionarea bazei Săftica, unde avem un proiect de dus la capăt. Această bază face parte din istoria clubului Dinamo", a completat Badea.

Preşedintele delegat al FC Dinamo, Dragoş Săvulescu, a dezvăluit că a preluat acţiunile de la Cristian Borcea, însă acestea urmează să fie direcţionate către preşedintele Nicolae Badea. "Eu am fost adus la Dinamo de Cristi Borcea în perioada în care eram foarte apropiaţi, apoi a fost o perioadă de absenţă a mea şi nişte tensiuni şi îmi prezint scuze pentru acele replici. Retragerea lui Cristi Borcea nu are nicio legătură cu tensiunea depăşită dintre noi. Am închis această tranzacţie, am văzut că au apărut şi preţuri. Sunt exagerări, nu e vorba nici de un milion de euro, nici de şapte, cifra se află undeva într-o zonă mediană. E vorba de nişte creanţe şi ţin să-i mulţumesc lui Cristi Borcea că a dat dovadă de flexibilitate şi printr-o formă de compensare, am încheiat această tranzacţie. Am preluat aceste acţiuni, pe care urmează să le îndrept către domnul Badea, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul domnului Turcu. Acum suntem în situaţia de două persoane, sper că nu suntem în situaţia celor zece negri mititei, deşi aşa pare până acum. Vom discuta în ce măsură se va impune cooptarea unui terţ", a explicat Săvulescu.

Întrebat dacă se impune venirea unui alt acţionar în cadrul FC Dinamo, Săvulescu a răspuns: "Se poate continua în asemenea formulă. Nu e stringentă aducerea unui acţionar, dar dacă vom găsi unul sau mai mulţi, vom analiza. Asta doar în cazul în care ne poate ajuta în viitor. Vom lua o decizie pentru binele lui Dinamo. Negoiţă este sponsor la Dinamo de mult timp, e un apropiat al clubului. Vom analiza dacă va o exista o hotărâre a sa în acest sens".

La conferinţa de presă a asistat şi omul de afaceri şi producătorul Bobby Păunescu, care înaintea debutului acesteia a discutat cu Borcea şi Săvulescu.

De asemenea, în timpul conferinţei de presă au rulat pe două televizoare imagini cu Borcea în perioada petrecută la Dinamo, timp în care s-au cucerit patru campionate, şase cupe şi două supercupe.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
FOTBAL ,
DINAMO ,
BORCEA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.