Campionii Franţei cu PSG îi încoronează pe medici: "Este un titlu diferit, îl dedicăm doctorilor şi tuturor celor care luptă contra COVID-19"

  • PSG a fost desemnată campioana Franţei, după ce autorităţile au decis să nu se mai reia sezonul 2019-2020
  • Thiago Silva, fundaşul echipei din Paris, a dedicat titlul din acest an doctorilor, care se luptă cu noul coronavirus
  • Brazilianul a câştigat de şapte ori campionatul în Franţa, în tricoul echipei PSG
67 afișări
Imaginea articolului Campionii Franţei cu PSG îi încoronează pe medici: "Este un titlu diferit, îl dedicăm doctorilor şi tuturor celor care luptă contra COVID-19"

Sursa: Hepta

Titlul de campioană, câştigat de PSG în acest sezon, a fost dedicat doctorilor. Franţa este a două ţară din Europa, după Olanda, care a decis să nu se mai joace fotbal până în septembrie. În urma hotărârii luate de autorităţi, echipa din Paris, care era pe primul loc în clasamentul din Ligue 1, a fost desemnată campioană, pentru a treia oară la rând.

Thiago Silva, fundaşul parizienilor, a postat un mesaj emoţionant pe contul lui de Instagram.

"Un titlu diferit, cu care ne mândrim, în ciuda circumstanţelor în care l-am câştigat. Pot doar să îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt campionul Franţei pentru a şaptea oară în opt ani. Nu aş fi ajuns până aici fără sprijinul familiei mele, în special iubitei mele soţii şi copiilor mei, colegilor mei de echipă, tot staff-ul şi suporterii.

Lor le dedic acest titlu, dar în special suporterilor şi doctorilor şi personalului medical care luptă, în toată lumea, contra COVID-19. Ei sunt jucătorii noştri azi, pentru a face tot posibilul să ne întoarcem cât mai repede pe teren". 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

🇫🇷 Un titre différent, dans des circonstances inimaginables, mais qui restera une source de grande fierté. Je ne peux que remercier Dieu d’être champion pour la septième fois en huit ans de Ligue 1. Je ne serais pas arrivé aussi loin sans le soutien de ma famille, en particulier de ma femme et mes enfants aimés, mes coéquipiers, tout le staff et les fans. Je leur dédie ce titre, aux fans et surtout à tous les médecins et personnels soignants qui luttent contre le COVID-19 dans le monde. Ce sont eux nos joueurs aujourd'hui, qui se battent pour que nous puissions retourner sur les terrains et dans les stades dès que possible. 🇧🇷 Um título diferente, em uma circunstância inimaginável, mas que não deixará de ser motivo de muito orgulho. Só tenho a agradecer a Deus pela minha sétima Ligue 1 em oito anos. Não teria chegado até aqui sem o suporte da minha família, principalmente da minha esposa e dos meus filhos amados, dos meus companheiros, todo o staff e os fãs. Dedico este título a eles, à torcida e em especial a todos os médicos e trabalhadores da área da saúde que estão na linha de frente do combate ao coronavírus por todo o mundo. Eles hoje são nossos jogadores, lutando para que nós possamos voltar aos campos e aos estádios o mais breve possível. 🇺🇸 A peculiar title, which will remain a source of great pride despite of the circumstances. I can only thank God for being champion of Ligue 1 for the seventh time in eight years. I would not have come this far without the support of my family, in particular my beloved wife and children, my teammates, all staff and fans. I dedicate this title to them, to the fans and especially to all the doctors and caregivers who are fighting against COVID-19 worldwide. They are our players today, so that we can return to the pitch and stadiums as soon as possible. • • • #ThiagoSilva #TS2 #ICICESTPARIS #AllezParis #PSG #ParisSaintGermain #Paris #Football #Futebol #Ligue1 #Ligue1Conforama #Champions2020

A post shared by Thiago Silva (@thiagosilva) on

Apr 30, 2020 at 11:00am PDT

În sezonul următor, PSG va merge în Liga Campionilor, alături de echipele de pe locurile doi şi trei, Olympique Marseille şi Rennes.  Lorient, liderul din Liga a II-a, şi Lens, echipa de pe locul doi, au fost promovate în Ligue 1, în timp ce Amiens şi Toulouse au retrogradat. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici