Campionul olimpic la lupte din 1972, Gheorghe Berceanu, a murit

Gheorghe Berceanu, campion olimpic la lupte la Munchen în 1972, a murit marţi, a anunţat Federaţia Română de Lupte.

722 afișări
Imaginea articolului Campionul olimpic la lupte din 1972, Gheorghe Berceanu, a murit

FOTO Federaţia Română de Lupte

„O veste tragică pentru sportul românesc! Maestrul Gheorghe Berceanu, campionul olimpic la luptele româneşti s-a stins azi din viaţă”, a anunţat pe Facebook Federaţia Română de Lupte.

Născut în 1949, Gheorghe Berceanu a început să practice luptele greco-romane la Clubul Electroputere din Craiova, sub indrumarea antrenorului Ilie Marinescu, apoi s-a transferat la clubul Steaua Bucureşti unde a fost legitimat până la retragerea din activitatea sportivă.

„În limitele categoriei 48 kg a cucerit opt titluri naţionale. A participat la două ediţii ale JO, în 1972, la Munchen, unde a cucerit titlul olimpic, şi în 1976, la Montreal, unde a obţinut medalia de argint.
A fost triplu campion european, în 1970, 1972 şi 1973 şi dublu campion mondial, în 1969 şi 1970”, trasmite federaţia.

După retragerea din activitatea competiţională a devenit antrenor la secţia de lupte greco-romane a clubului Steaua Bucureşti. A primit titlul de Spotiv Emerit, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler.

La începutul lunii septembrie, cu ocazia Campionatului Mondial de Lupte Seniori de la Belgrad, Gheorghe Berceanu urma să fie inclus în Hall of Fame-ul Federaţiei Internaţionale de Lupte, mai arată reprezentanţii federaţiei române.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici