Cătălin Munteanu va juca la FC Viitorul până la finalul sezonului

Fostul mijlocaş al echipei FC Braşov, Cătălin Munteanu, a semnat, joi, un contract până la finalul sezonului cu formaţia FC Viitorul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

160 afișări
Imaginea articolului Cătălin Munteanu va juca la FC Viitorul până la finalul sezonului

Cătălin Munteanu (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)

"Sunt bucuros că am semnat cu Viitorul, pentru că voi fi aproape de casă, dar şi pentru că voi fi antrenat de Gică Hagi. Am găsit la Viitorul condiţii excelente de pregătire şi un club la care toate lucrurile sunt puse la punct. M-am despărţit pe cale amiabilă cu FC Braşov, iar principalul motiv pentru care am plecat de la Braşov a fost acela că vreau să fiu aproape de familie. Am primit promisiuni că îmi voi primi banii şi ne-am strâns mâinile. Sunt convins că FC Braşov se poate salva de la retrogradare, dar important este să se plătească măcar o parte din restanţele financiare, pentru că doar aşa va fi linişte la echipă", a spus Cătălin Munteanu, care este primul jucător care părăseşte echipa FC Braşov în această iarnă.

În Liga I, Munteanu, 35 de ani, a mai evoluat la Steaua, Dinamo şi FC Braşov, iar în Spania a fost legitimat la Salamanca, Atletico Madrid, Espanol Barcelona, Albacete şi Murcia.

În actuala ediţie de campionat, Cătălin Munteanu a evoluat în 16 meciuri pentru FC Braşov, în toate competiţiile: 14 meciuri în campionat, unul în Cupa României şi unul în Cupa Ligii şi nu a marcat niciun gol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici