Ce spun componentele echipei de spadă a României după câştigarea titlului european

Sportiva Ana Maria Brânză, componentă a echipei de spadă care a câştigat titlul european la Strasbourg, a declarat că ea şi colegele sale au dat dovadă de maturitate, joi, fiecare şi-a făcut treaba şi greşelile au fost foarte puţine, informează frscrima.ro.

117 afișări
Imaginea articolului Ce spun componentele echipei de spadă a României după câştigarea titlului european

Ce spun componentele echipei de spadă a României după câştigarea titlului european (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Sincer, abia aseară am realizat că am câştigat al cincilea Campionat European. La un moment dat mă gândeam unde le-am câştigat pe precedentele patru. Îmi aduceam aminte de două, dar altele două nu-mi ieşeau la socoteală. Cred că ieri am dat dovadă de maturitate. Iar cu Rusia, în finală, am reuşit să ţinem mereu meciul în priză. Fiecare şi-a făcut treaba, iar greşelile au fost foarte puţine. Trebuie să recunosc că Rusia era favorită înaintea finalei. Ne-a bătut anul acesta la Barcelona, în etapă de Cupă Mondială (n.r. - 35-20), dar acum forţa grupului nostru şi-a spus cuvântul şi ne-a dus pe prima treaptă a podiumului, a spus Ana Maria Brânză pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Scrimă.

Ana Maria Brânză a precizat că se bucură pentru colegele sale Simona Pop şi Maria Udrea, pentru care medalia de joi a fost primul titlu european. "Lacrimile de la final au fost o formă de a se descărca emoţional. Aşa au suportat mai bine şocul câştigării medaliilor de aur. Dacă eu şi cu Simona Gherman am mai trecut prin aşa ceva, Simona Pop şi Maria Udrea se află la primul titlul european, şi mă bucur sincer pentru ele. Meritau din plin acest titlu. E normal să crească pretenţiile după acest succes, dar nu vom pleca la Kazan cu gândul că suntem favorite şi că va fi uşor să ajungem pe podium. O vom lua uşor, pas cu pas, ne vom pregăti foarte bine şi, dacă vom evolua la fel cum am făcut joi, e posibil să ne bucurăm şi la Mondiale", a adăugat Brânză.

Simona Gherman s-a declarat extrem de încântată de câştigarea titlului european pe echipe, ea menţionând că dacă ar fi obţinut aurul la individual nu ar fi fost atât de fericită. "A fost o zi superbă. Mă încearcă un sentiment de fericire. Sunt mult mai bucuroasă decât am fost după bronzul de la individual. Dacă luam aurul la individual nu eram aşa de fericită cum sunt acum! Am spus de la bun început că am dorit să revin ca să pun umărul la noi performanţe ale echipei României. Să nu uităm că m-am întors după o pauză de doi ani şi vreau să spun că mă simt excelent. Toate medaliile pe care le voi cuceri de acum înainte, începând cu cea de azi, le voi dedica fiicei mele, Ioana Teodora, şi soţului meu, Dragoş. Pot să spun că am un soţ minunat, care mă susţine extraordinar de mult şi nu pot decât să-i mulţumesc foarte mult", a afirmat Gherman.

Echipa feminină de spadă a României, formată din Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Maria Udrea, a cucerit, joi, medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Strasbourg, după ce a învins, în finală, cu scorul de 38-34, reprezentativa Rusiei.

Pentru România au concurat Brânză, Pop şi Gherman, Udrea fiind rezervă.

Pentru Rusia au intrat pe planşă Tatiana Gudkova, Violetta Kolobova şi Liubov Şutova, în timp ce Iana Zvereva a fost rezervă.

România a învins în semifinale echipa Italiei, scor 29-24, după ce anterior trecuse de Ucraina, scor 45-31.

În 2013, România a obţinut argintul la CE şi bronzul la Campionatele Mondiale. În semifinalele CM, România a fost învinsă de Rusia, cu 44-33, ajungând astfel să lupte pentru locul 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici