- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (13.03.2022, 18:50)
- Rafael Hekman
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Chelsea se descurcă şi fără Abramovici, rusul sancţionat de comunitatea internaţională
Chelsea a obţinut duminică o victorie dramatică, la limită, în faţa lui Newcastle în primul meci de pe Stamford Bridge, de când proprietarul rus al lui Blues, Roman Abramovici, a fost sancţionat de guvernul britanic.
267 afișări

Chelsea se descurcă şi fără Abramovici, rusul sancţionat de comunitatea internaţională
Soarta meciului, ce părea să se îndrepte spre o remiză fără goluri, a fost decisă de Kai Havertz, care a marcat singurul gol al confruntării, în minutul 88.
Partida ar fi avut probabil o altă turnură, dacă arbitrul ar fi dat curs solicitărilor de a-l elimina pe autorul golului, în prima repriză, când acesta l-a lovit cu cotul în faţă pe Dan Burn, în momentul săriturii, dar germanul a primit doar un cartonaş galben.
Înainte de gol, ambele echipe s-au străduit să îşi creeze ocazii clare, Chelsea având nevoie de 75 de minute pentru a produce un şut pe poartă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
STUDIU. Viața secretă a creierului. Ce se întâmplă cu memoria noastră în timp ce dormim
-
JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase
-
UE introduce noi reguli privind piaţa cripto: licenţă şi garanţii pentru clienţi
-
ANM a emis coduri galbene şi portocalii de disconfort termic urmat de vijelii
Miguel Almiron, de la Newcastle, provocase mai devreme o paradă a portarului Edouard Mendy, cu un voleu de la 25 de metri, bine executat, in timp ce Burn a reluat cu capul puţin pe lângă poartă.
La fel cum se întâmplase joi, în victoria cu 3-1 a lui Chelsea în deplasare cu Norwich, o mică parte a fanilor a scandat numele lui Abramovici, pentru o scurtă perioadă, în repriza a doua.
Abramovici a fost sancţionat, ca parte a răspunsului guvernului la invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce înseamnă că activele sale, inclusiv Chelsea Football Club, au fost îngheţate.
Chelsea rămâne pe locul al treilea, dar acum se află la doar şapte puncte în spatele celei de-a doua clasate, Liverpool, şi la 10 de liderul Manchester City. Între timp, Newcastle, învinsă pentru prima dată în ultimele nouă meciuri din Premier League, coboară pe locul 14, dar se află la 10 puncte de zona retrogradării
Abramovici este proprietarul lui Chelsea de aproape 19 ani, perioadă în care clubul a câştigat 21 de trofee, inclusiv Premier League de cinci ori şi Liga Campionilor de două ori.
Dar sancţiunile actuale împotriva sa l-au împiedicat să vândă Chelsea, iar asta înseamnă şi că clubul nu poate cumpăra sau vinde jucători, nu mai poate vinde bilete la meciuri, i-au fost suspendate conturile bancare şi a trebuit să închidă magazinul clubului.
Guvernul a declarat că va elibera o licenţă specială care va permite ca meciurile să fie jucate, personalul să fie plătit şi deţinătorii de abonamente să asiste la meciuri, în condiţiile în care factura salarială a clubului se ridică la 28 de milioane de lire sterline pe lună.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe