CHELSEA-STEAUA - Ciobotariu: Steaua nu are nicio şansă cu Chelsea dacă se va apăra din primul minut

Antrenorul formaţiei CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu, consideră că Steaua nu are nicio şansă la calificarea în sferturile de finală ale Ligii Europa dacă în partida retur cu Chelsea Londra se va apăra din primul minut.

1084 afișări
Imaginea articolului CHELSEA-STEAUA - Ciobotariu: Steaua nu are nicio şansă cu Chelsea dacă se va apăra din primul minut

Liviu Ciobotariu (Imagine: Laurentiu Mich/ Mediafax Foto)

"Steaua a obţinut un rezultat foarte mare în tur şi îi doresc multă baftă, deoarece este o echipă românească. Importantă pentru Steaua este calificarea şi cred că în fotbal se poate întâmpla orice. Dar dacă vor face greşeala să se apere din primul minut, steliştii nu au nicio şansă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Liviu Ciobotariu.

Formaţia Steaua întâlneşte în această seară, de la ora 22.05, în deplasare, echipa engleză Chelsea Londra, într-o partidă contând pentru manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Eurpopa. În tur, Steaua a învins cu scorul de 1-0.

Referindu-se la fosta sa echipă, Dinamo, tehnicianul formaţiei CSMS Iaşi nu consideră credibile zvonurile conform cărora antrenorul Mircea Lucescu ar urma să se întoarcă în Şoseaua Ştefan cel Mare. "Am văzut că se scriu multe despre Mircea Lucescu. Eu nu cred că acesta se va mai întoarce vreodată la Dinamo sau în campionatul intern. Mircea Lucescu a ajuns la un nivel la care poate antrena orice echipă din fotbalul mare. Am văzut că are oferte de la cele mai mari cluburi din Europa şi e normal să meargă să antreneze acolo", a afirmat Ciobotariu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici