Chiuariu: MJ trebuie să controleze mai strict activitatea de executare judecătorească

Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, a apreciat, joi, că activitatea de executare judecătorească s-a îmbunătăţit, însă mai trebuie lucrat în privinţa controlului şi cel al sancţionării neregulilor.

1 afișare

După ce a luat cuvântul la Întrunirea Consiliului Permanent al Uniunii Internaţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Ofiţerilor Judiciari (UIEJOJ), de la Palatul Parlamentului, ministrul a declarat că trebuie acordată mai multă atenţie actelor de indisciplină în acest domeniu şi că Ministerul Justiţiei ar trebui să aplice un control strict, iar, în acelaşi timp, profesia de executor judecătoresc să rămână liberală.

Chiuariu a adăugat că există "semne îmbucurătoare" deoarece numărulplângerilor făcute la Ministerul Justiţiei,la adresa executorilor,a scăzut.

Ministerul Justiţiei va pune la dispoziţia executorilor toate mijlacele legale de desfăşurare a unei activităţi eficiente, a mai spus Chiuariu.

Potrivit acestuia, ultimele modificări ale Codului de procedură civilă confirmă executorii judecătoreşti ca ultim actor în îndeplinirea actului de justiţie, aducând procedura la standardele Uniunii Europene.

Tudor Chiuariua promis că va participa la Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România pentru a discuta despre categoriile de executori judecătoreşti din România, problemă abordată în cadrul discuţiilor de preşedintele Uniunii, Jacques Isnard, care a avut un mesaj de armonizare a acestei profesii liberale.

Ministrul i-a felicitat pe cei activează în domeniu de Ziua Executorului Român.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a adresat şi el un cuvând de bun venit participanţilor la întrunire.

La Consiliul UIEJOJ, cea mai înaltă autoritate la nivelul organizaţiei după congresul internaţional, organizat în perioada 9-11 mai, la Bucureşti, participă 29 de state din Europa, Statele Unite ale Americii şi Canada.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici