Costurile Cluj Arena ajung la 60.000 euro pe lună. Licitaţia pentru mentenanţă nu a fost organizată

Reprezentanţii CJ Cluj spun că nu se derulează nicio procedură de licitaţie pentru mentenanţa Cluj Arena şi doar au existat propuneri întrucât costurile, estimate la 60.000 de euro, nu pot fi suportate din bugetul judeţean, iar Radu Bica nu avea nicio atribuţie pentru o astfel de licitaţie.

614 afișări
Imaginea articolului Costurile Cluj Arena ajung la 60.000 euro pe lună. Licitaţia pentru mentenanţă nu a fost organizată

Costurile Cluj Arena ajung la 60.000 euro pe lună. Licitaţia pentru mentenanţă nu a fost organizată (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax foto)

Mircea Jorj, membru în Consiliul de Administraţie al SC Cluj Arena SA, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că în cadrul şedinţelor la care a participat s-au formulat diverse propuneri de organizare a unor licitaţii pentru contractele de mentenanţă, dar nu s-a stabilit nicio dată.

"S-au făcut mai multe propuneri în şedinţele Consiliului de Administraţie de la SC Cluj Arena SA, iar una făcea referire la faptul ca toate contractele de mentenanţă, de închirieri, să se atribuie prin licitaţie. Nu s-a discutat niciun moment despre vreun contract de mentenanţă pentru un serviciu anume şi nici nu s-a luat vreo decizie în acest sens. Oricum, aceasta era o problemă care urma să se întâmple în cursul anului viitor. Costurile de mentenanţă au fost estimate la 60.000 de euro pe lună, aici intrând servicii pentru gazon, iluminat-nocturnă, sistemul IT şi de camere de supraveghere", a spus Jorj.

Potrivit acestuia, vicepreşedintele CJ Cluj Radu Bica nu avea nicio atribuţie în organizarea licitaţiei de mentenanţă, nefiind membru al CA al SC Cluj Arena SA.

"Radu Bica nu are nicio atribuţie în cadrul SC Cluj Arena SA, nu este membru al CA şi nu văd cum putea să se ocupe de o licitaţie de mentenanţă. Dacă acuzaţiile DNA Cluj se adeveresc, cred că aici este vorba şi despre abuz în funcţie. Decizia de organizare a licitaţiilor pentru stadionul Cluj Arena o au CA şi directorul societăţii, Radu Raţiu", a mai spus Mircea Jorj.

Purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, Victor Popa, a declarat, la rândul său, pentru MEDIAFAX că în momentul de faţă nu se derulează nicio procedură de licitaţie pentru mentenanţa Cluj Arena.

"Nu este în momentul de faţă nicio licitaţie, nicio procedură, pentru mentenanţa stadionului în cursul anului 2012. Urmează, probabil, să fie organizată una până la sfârşitul anului. SC Cluj Arena SA plăteşte facturile stadionului începând cu 12 octombrie, iar RAADPP Cluj se ocupă acum de unele servicii, cum ar fi întreţinerea lifturilor, a gazonului şi a instalaţiei de nocturnă", a spus Popa.

SC Cluj Arena SA a fost înfiinţată în 31 august 2011, acţionarii societăţii fiind Consiliul Judeţean Cluj, cu o cotă de participare la capitalul social de 90 la sută, şi Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj, cu o cotă de participare la capitalul social de 10 la sută.

Consiliul Judeţean a alocat, în luna octombrie, 270.000 de lei pentru funcţionarea SC Cluj Arena SA, iar societatea a stabilit că tariful de închiriere a stadionului Cluj Arena va fi de 7.500 de euro pentru un eveniment fotbalistic de maxim 72 de ore.

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, anunţa, în luna octombrie, că se fac demersuri pentru atribuirea numelui stadionului Cluj Arena unei firme private, care în schimb să suporte costurile de întreţinere a stadionului, fiind iniţiate negocieri cu companii şi bănci.

"Pentru denumirea arenei, încercăm să obţinem resurse financiare. Această arenă, dacă nu va avea bani, nu va avea de unde cheltui, nu va putea fi menţinută la cinci stele. Dorinţa mea este ca, din această denumire, să scoatem trei sferturi din banii de care avem nevoie. Există trei societăţi care şi-au exprimat interesul pentru a da numele Cluj Arena, fără a avansa sume de bani. Este vorba de Banca Transilvania, Vodafone şi Terapia Ranbaxy. Sper să avem mai multe oferte. Vom încerca să facem şi o ofertă către Orange", a spus Tişe.

Acesta afirma că noua arenă are nevoie de "bani mulţi" pentru întreţinere, în condiţiile în care, din chiria încasată lunar de la "U" Cluj, nu se acoperă decât un sfert din costuri, "iar banii trebuie să vină de undeva".

"Sunt bani mulţi de care are nevoie această arenă, altfel ne vom trezi că gazonul nu e întreţinut, că sistemul de iluminat sau lifturile nu funcţionează. Numai întreţinerea gazonului costă între 3000 şi 5000 de euro pe lună. E nevoie şi de cheltuieli pentru asigurarea pazei în trei schimburi", menţiona Alin Tişe.

Într-un comunicat al CJ Cluj transmis, marţi, se arată că instituţia nu cunoaşte aspecte legate de problemele juridice ale reţinerii de către DNA a vicepreşedintelui instituţiei, Radu Bica, instanţele competente fiind cele în măsură să comunice orice informaţie.

"Consiliul Judeţean Cluj a fost informat telefonic de către DNA Cluj cu privire la luarea măsurii reţinerii vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, domnul Radu Bica. Consiliul Judeţean Cluj nu cunoaşte aspectele legate de problemele juridice ale acestui caz, instanţele competente fiind cele în măsură să comunice orice informaţie", se arată în documentul citat.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica (PDL) a fost reţinut, luni seară, de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie, acuzat că ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al CJ Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena.

Radu Bica (PDL) este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj din anul 2008.

De asemenea, el este vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Cluj din 2004 şi vicepreşedinte al PDL Turda din acelaşi an.

Între 1994 şi 1998 a fost preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PD Turda.

Înainte de a deveni vicepreşedinte al CJ Cluj, în iunie 2008, Radu Bica a fost şef la Autoritatea Rutieră Română (ARR) Cluj, începând cu anul 2005.

Presa relata că Radu Bica a intrat în atenţia DNA Cluj în 2009, când a fost acuzat de presiuni asupra directorului Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj, Mircea Avram, pentru a nu se organiza o licitaţie publică privind reabilitarea a nouă sectoare de drum judeţean din Cluj.

Conform sursei citate, Guvernul a trimis la Cluj suma de trei milioane de euro pentru reabilitarea a nouă sectoare de drum, banii ajungând la RAADPP, iar vicepreşedintele CJ Cluj Radu Bica dorea ca lucrările să fie încredinţate direct Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene (RADJ) Cluj, ci nu prin licitaţie.

Potrivit presei locale, RADJ Cluj ar fi trebuit să subcontracteze lucrările către Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Turda, iar ulterior firmei Real Bis SRL, unde Bica ar fi fost administrator.

În acest caz, CJ Cluj a decis, în final, să organizeze o licitaţie pentru reabilitarea celor nouă sectoare de drum judeţean, pentru a se evita orice suspiciune.

(Material realizat de Ladislau Tobias, Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici