Cristian Petre, Astra Giurgiu: Ne-a lipsit încrederea pe faza de atac şi nu i-am pus în dificultate

Cristian Petre, antrenorul secund al echipei Astra Giurgiu, a declarat după egalul, 1-1, cu danezii de la Copenhaga din preliminariile Ligii Campionilor că a fost un meci perfect din punct de vedere defensiv, însă erorile au apărut pe faza de atac, unde campioana României nu şi-a creat ocazii.

1 afișare

Antrenorul secund al echipei Astra Giurgiu a dezvăluit că Marius Şumudică nu a primit nici o interdicţie din partea UEFA pentru a lua loc pe bancă la partida cu Copenhaga.

"Trebuie să le acord încredere, să le dau cele mai bune indicaţii. Mă întâlnesc de foarte multe ori cu Marius Şumudică, bem o cafea şi punem la punct toate detaliile pentru fiecare joc. Şumudică a primit o înştiinţare de la UEFA că poate lua loc pe bancă la acest meci. S-a întâlnit cu observatorul din Germania care i-a spus că nu apare în stare de suspendare la UEFA, însă nu a vrut să rişte. De asemenea, a vorbit şi cu Ionuţ Lupescu, care a spus că nu apare în stare de suspendare. A fost un meci urât pentru public, tipic pentru calificare. Am un meci defensiv perfect, au avut două sau trei ocazii. Ne-a lipsit încrederea pe faza de atac şi nu am reuşit să-i punem în dificultate", a declarat antrenorul secund al echipei Astra Giurgiu, Cristian Petre la DigiSport.

Meciul retur dintre FC Copenhaga si Astra Giurgiu se va disputa miercuri, 3 august, de la ora 20:45, pe stadionul Parken din Danemarca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici