Cum explică Halep înfrângerea de la Miami: "Nu a adus nimic nou! A jucat la fel cum joacă mereu". Ce urmează pentru Simona

Eliminată de Agnieszka Radwanska în turul al treilea de la Miami (6-3, 3-6, 6-2), Simona Halep a pus înfrângerea în faţa polonezei pe seama multelor greşeli neforţate pe care le-a comis de-a lungul unui meci pe care l-a început perfect, dar pe care l-a scăpat din mâni în seturile al doilea şi al treilea.

3108 afişări
Imaginea articolului Cum explică Halep înfrângerea de la Miami: "Nu a adus nimic nou! A jucat la fel cum joacă mereu". Ce urmează pentru Simona

Cum explică Halep înfrângerea de la Miami: "Nu a adus nimic nou! A jucat la fel cum joacă mereu". Ce urmează pentru Simona şi ce a spus despre meciul de Fed Cup cu Elveţia

"Am jucat destul de bine în primul set, dar apoi am scăzut nivelul. Sunt un pic obosită. Poate că nu sunt suficient de pregătită pentru a juca la nivelul acesta. Nu a adus nimic nou. A jucat la fel cum joacă mereu, scoate mingile şi nu prea greşeşte. Eu am greşit mult. Am jucat prea pe centru. Ea a avut posibilitatea să facă cam ce a vrut. Meciul puteam să îl câştig dacă nu jucam slab. Merg înainte", a declarat Simona, pentru Digi Sport, la finalul unui meci în care a făcut 44 de erori neforţate şi a lovit de 31 de ori câştigător.

Pauză, apoi Fed Cup şi Stuttgart

La finalul unui sezon de hard outdoor în care a obţinut 19 victorii, a jucat finala de la Australian Open şi semifinala de la Indian Wells, Simona va lua o pauză de o lună de zile, urmând să revină pe teren la Cluj, între 21-22 aprilie, în partida de Fed Cup cu Elveţia. Apoi, pentru liderul mondial va da startul aventurii pe zgură la Stuttgart (23-29 aprilie), competiţia din Germania la care în 2018 s-a oprit în semifinale: "Vor urma antrenamente şi încerc să muncesc mai mult. Am fost accidentată şi nu prea am putut să fac ce trebuie. Fizic, sunt sănătoasă, cât se poate. Va trebui să mă odihnesc un pic şi după aceea să o iau de la capăt. E obiectivul meu să joc în Fed Cup şi să câştig meciurile", a mai declarat Halep.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici