Dan Petrescu: Îmi doresc ca Unirea Urziceni să obţină un nou trofeu, Supercupa României

Dan Petrescu a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte ca Unirea Urziceni să câştige Supercupa României în faţa echipei CFR Cluj, dar s-a arătat îngrijorat atât de condiţiile meteorologice în care s-ar putea disputa partida, cât şi de faptul că formaţia sa a avut întotdeauna un început slab de sezon.

27 afișări
Imaginea articolului Dan Petrescu: Îmi doresc ca Unirea Urziceni să obţină un nou trofeu, Supercupa României

Dan Petrescu: Îmi doresc ca Unirea Urziceni să obţină un nou trofeu, Supercupa României (Imagine: Mediafax Foto)

"Suntem obişnuiţi cu şapte săptămîni de pregătire, nu cu patru. În primele etape nu am jucat niciodată la potenţial maxim. Pentru noi e foarte important acest meci. E un trofeu, nu ştii când mai ajungi să te baţi pentru Supercupă. Cine va marca primul gol va câştiga meciul", a spus Dan Petrescu într-o conferinţă de presă desfăşurată, sâmbătă, la Urziceni.

Pe de altă parte, tehnicianul campioanei s-a arătat mulţumit de achiziţiile făcute de Unirea Urziceni în această vară, jucătorii Laurenţiu Marinescu, Sorin Paraschiv şi Vasile Maftei, anunţîndu-i că fiecare va avea şansa sa să evolueze în Supercupa României.

"Ne bucurăm că am reuşit trei achiziţii de marcă, Sorin Paraschiv, jucător cu experienţa cupelor europene şi a campionatului italian, Laurenţiu Marinescu, cel mai bun fotbalist din Liga a II-a, dorit de multe alte formaţii de top şi Vasile Maftei, care nu mai are nevoie de prezentare. Fiecare dintre ei va avea şansa de a evolua în partida de mîine. Noi mai sperăm şi la Tibi Bălan şi Dacian Varga, deocamdată nu au plecat nicăieri", a spus Petrescu.

Antrenorul a menţionat că, pentru meciul de duminică, jucătorii Bordeanu, Todoran şi Grigore sunt incerţi, toţi ceilalţi fiind la dispoziţia sa. În schimb, Daniel Munteanu nu a semnat încă acordul cu Unirea Urziceni şi nu va putea evolua duminică.

"Jucătorii se vor motiva singuri pentru acest meci şi se vor autodepăşi. Împotriva echipelor mari trebuie să te autodepăşeşti, iar ei sunt conştienţi de acest lucru", a mai spus Petrescu.

Partida Unirea Urziceni - CFR Cluj, contând pentru ediţia 2009 a Supercupei României-Timişoreana, este programată, duminică, de la ora 21.00, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici