Dănilescu: Mi s-a propus funcţia de secretar general, dar probabil îmi voi lua un concediu prelungit

Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Dănilescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX că intenţionează să-şi ia "o vacanţă prelungită", după ce preşedintele executiv Cristian Borcea i-a propus postul de secretar general, în locul său fiind numit fostul fotbalist Ionel Ganea.

18 afișări
Imaginea articolului Dănilescu: Mi s-a propus funcţia de secretar general, dar probabil îmi voi lua un concediu prelungit

Dănilescu: Mi s-a propus funcţia de secretar general, dar probabil îmi voi lua un concediu prelungit (Imagine: Laurenţiu Mich/Mediafax Foto)

"Am avut o discuţie, ieri, cu domnul Borcea şi probabil că rămâne să-mi iau un concediu prelungit. Să le mulţumesc frumos, am încheiat un ciclu de 10 ani, din 1999 în 2009. Cred că mi-am făcut treaba la Dinamo şi ar trebui să intru şi eu într-o vacanţă. Mi-a propus funcţia de secretar general, să mă ocup de acte şi tot ce înseamnă documente oficiale, dar Ganea fiind director sportiv, această funcţie cuprinde şi aceste aspecte. Aşa că să le facă Ganea. Pentru mine nu e niciun fel de probleme. Nu am alte oferte din altă parte", a declarat Dănilescu.

Oficialul dinamovist spune că nu i s-a reproşat nimic de către conducerea clubului şi că nu şi-a depus demisia deocamdată.

"Nu au avut nimic să-mi reproşeze. Aş fi răutăcios să spun aşa ceva. Eu am o colaborare bună cu toţi acţionarii, inclusiv cu Cristi Borcea. Cred că Dinamo are nevoie de mine şi în continuare, dar s-a acumulat şi oboseală în atâţia ani de zile. La fotbal e foc continuu. Nu am anunţat demisia deocamdată. Eu am căutat să-mi fac datoria şi am avut relaţii bune cu toată lumea. Vom vedea, rămâne de stabilit. Mai rămâne cale de întoarcere, dar deocamdată vreau să-mi iau un concediu, să le judecăm pe toate cu tact şi cu răbdare".

Contactat telefonic, fostul atacant al echipei "alb-roşii", Ionel Ganea, nu a dorit să comfirme umirea sa în funcţia de director sportiv al FC Dinamo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici