Dinamo a confirmat oficial despărţirea: Mulţumim, Adrian Mutu! Mult succes la FRF!

Adrian Mutu şi-a reziliat pe cale amiabilă înţelegerea pe care o avea cu clubul Dinamo, acolo unde a ocupat funcţia de director general.

1142 afișări
Imaginea articolului Dinamo a confirmat oficial despărţirea: Mulţumim, Adrian Mutu! Mult succes la FRF!

Dinamo a confirmat oficial despărţirea: Mulţumim, Adrian Mutu! Mult succes la FRF!

Decizia luată în cadrul clubului are legătură cu săptămânile de negocieri dintre Adrian Mutu şi Federaţia Română de Fotbal. Cele două părţi s-au înţeles, iar fostul atacant al naţionalei se va alătura proiectului lui Răzvan Burleanu.

"FRF mi-a propus un proiect greu de refuzat şi, deşi am petrecut o perioadă foarte frumoasă la Dinamo, alături de nişte oameni profesionişti şi dedicaţi, am hotărât să accept noua aventură. La Dinamo am reuşit să câştig un trofeu în această perioadă şi vreau să le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat pentru a obţine această performanţă. Sper să fie primul trofeu dintr-o serie cât mai lungă pentru câini. Rămân în suflet cu momentele extraordinare trăite alături de echipă şi, pe retină, cu coregrafiile impresionante ale suporterilor. Hai Dinamo! Hai România!", a declarat Adrian Mutu pentru site-ul oficial al clubului.

Luni a venit şi confirmarea oficială din partea clubului Dinamo.

"FC Dinamo Bucureşti şi Adrian Mutu anunţă încetarea raporturilor contractuale începând cu data de azi, 9 octombrie 2017. După o perioadă de un an în care a ocupat poziţia de director general în cadrul clubului, Adrian Mutu a acceptat oferta Federaţiei Române de Fotbal, acolo unde urmează să i se alăture selecţionerului Cosmin Contra în noul proiect al FRF. Pe această cale, clubul din Ştefan cel Mare îi urează mult succes în noua aventură şi îi mulţumeşte pentru munca depusă. Alături de Adrian Mutu, FC Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa Ligii şi a obţinut un loc pe podium la finalul sezonului trecut., www.fcdinamo.ro.", se arată în mesajul publicat de Dinamo pe pagina de Facebook.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici