Eduard Novak: Cu o investiţie de 50.000-60.000 de euro, velodromul Dinamo poate fi practicabil

Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Carol Novak, spune că velodromul din Parcul Sportiv Dinamo, ajuns o ruină, poate deveni practicabil pentru antrenamente, cu o investiţie de 50.000-60.000 de euro, şi că este prioritară construcţia unui nou velodrom, dar nu la Bucureşti.

272 afișări
Imaginea articolului Eduard Novak: Cu o investiţie de 50.000-60.000 de euro, velodromul Dinamo poate fi practicabil

Eduard Novak: Cu o investiţie de 50.000-60.000 de euro, velodromul Dinamo poate fi practicabil (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

Eduard Carol Novak spune că un velodrom este foarte important pentru ciclism pentru că astfel acest sport poate fi practicat şi iarna şi crede că Velodromul Dinamo, deşi ajuns o ruină, ar putea fi reabilitat şi folosit pentru antrenamente.

”Ar trebui o investiţie de 50-60.000 de euro ca să fie pusă o suprafaţă de asfalt. Există firme specializate care pot face acest lucru. Nu ar costa foarte mult. Pentru competiţiile naţionale ar fi OK, nu şi pentru cele internaţionale. Nu se mai concurează pe velodrom de 400 de metri, dar pentru copii şi antrenamente ar fi excelent. Eu o voi căuta şi pe doamna Lipă în curând, ca să vorbim pe această temă, să vedem ce resurse găsim ca să putem să facem această reabilitare, pentru că este foarte dificil să faci ciclism în Bucureşti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Carol Novak.

El a precizat că, în general, se antrenează în Italia, iar anul acesta la Palma de Mallorca, în Spania, apreciind că acolo este o arenă foarte frumoasă şi foarte ieftină, plătind 80 de euro pentru două săptămâni de antrenament, câte două ore pe zi.

Întrebat dacă se poate vorbi despre construcţia unui velodrom în România, Novak a spus că, dacă s-ar găsi sponsori pentru o astfel de investiţie, care s-ar ridica la 4-5 milioane de euro, el nu ar opta pentru Bucureşti.

”Nu poţi să te antrenezi foarte mult pe velodrom, trebuie să faci şi şosea, iar în Bucureşti nu poţi face asta. Ca să investeşti 4-5 milioane de euro, cât cosă un velodrom, trebuie să devină şi profitabil. Eu aş zice că locul cel mai potrivit ar fi undeva la graniţa de vest, Timişoara - Arad. Ungaria, Serbia, România, Bulgaria nu au velodrom, deci patru ţări sunt fără velodrom. Ar fi o zonă accesibilă pentru toţi sportivii din zonă şi atunci am putea spune că investim banii într-o facilitate sportivă care efectiv poate să se întreţină. Nu ca acele săli de sport care s-au construit şi acum sunt săli de nunţi şi botezuri”, explică Eduard Novak.

El a mai spus că este prioritară construcţia unui nou velodrom, respectiv a unei săli cu aproximativ 2.000 de locuri, în care să poată fi organizat orice eveniment sportiv.

”Până acum nu am reuşit să facem niciun demers pentru că ne-am tot luptat la federaţie cu vechea conducere şi ce a fost pe acolo. Anul acesta s-au finalizat procesele mai importante şi credem că de anul viitor Federaţia Română de Ciclism va intra în normalitate şi putem să începem să lucrăm de la nivelul zero. Este o prioritate pentru noi construirea unui velodrom pentru federaţie. Eu am şi o invitaţie de la preşedintele federaţiei internaţionale şi îi voi propune să sprijine această iniţiativă. Vorbim despre construcţia unei săli cu 2.000 de locuri, care ar costa 4-5 milioane de euro. Şi sala aceasta nu e numai velodrom, se poate organiza orice eveniment sportiv şi handbal, şi volei, şi fotbal. Eu nu am înţeles de ce ministerul nu a dat un mail către toate federaţiile să ceară o idee referitoare la sala care se va construi în Bucureşti. Cred că pentru Sala Polivalentă care urmează să se construiască în Bucureşti ar fi putut să mai dea încă 500.000 de euro ca să se facă ringul pentru ciclism în această sală. Din păcate, cheltuim bani fără imaginaţie”, a mai spus Eduard Novak, precizând că începând cu anul viitor federaţia va face un plan pentru acest velodrom.

”Vorbim despre un velodrom acoperit. Dar chiar şi în cazul în care construieşti un velodrom nu faci nimic. Îşi trebuie un management în spate care să administerze. Trebuie găsit un manager care ştie sportul acesta, să organizeze evenimente, curse, să lucrăm împreună cu federaţia europeană, cu cea balcanică. Neapărat e nevoie de un manager, nici bicicleta nu merge singură”, a adăugat Novak.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici