Organizatorii Turului Franței au prezentat joi, la Palatul Congresului din Paris, traseul complet al ediției cu numărul 113, care se va desfășura între 4 și 26 iulie 2026. Cursa va debuta în premieră la Barcelona, cel mai sudic start din istoria competiției, și se va încheia pe Champs-Élysées.
După startul catalan, desfășurat sub forma unui contratimp pe echipe de 19 km, plutonul va trece rapid în Prineri, cu o primă sosire în stațiunea Les Angles, înainte de a continua spre Pau, Gironde și Dordogne, regiuni care vor favoriza sprinterii. Traseul va traversa apoi Masivul Central și Alpii, unde se anunță confruntări decisive pentru clasamentul general.
Ediția din 2026 va include un singur contratimp individual, între Évian-les-Bains și Thonon-les-Bains (26 km), și două sosiri de etapă pe legendara ascensiune Alpe d’Huez: prima pe 24 iulie, după o etapă de 128 km din Gap, și a doua, cu o zi mai târziu, pe un traseu-maraton de 171 km și 5.600 m diferență de nivel, considerată etapa-regină.
Programul complet al Turului Franței 2026:
Etapa 1 – Sâmbătă, 4 iulie
Barcelona – Barcelona (19 km, contratimp pe echipe)
Debut spectaculos în Catalonia, cu primul contratimp pe echipe de la ediția din 1971. Sosirea pe Montjuïc va oferi primele diferențe între favoriți.
Etapa 2 – Duminică, 5 iulie
Tarragona – Barcelona (182 km)
Cea mai sudică etapă din istoria Turului. Final dificil, cu multiple urcări pe Montjuïc.
Etapa 3 – Luni, 6 iulie
Granollers – Les Angles (196 km)
Intrare în Franța și prima etapă montană, prin Pirinei. Urcare finală moderată, potrivită pentru evadări.
Etapa 4 – Marți, 7 iulie
Carcassonne – Foix (182 km)
Traseu valonat, cu Col de Montségur înainte de final. Dispută între evadați și sprinteri de rezistență.
Etapa 5 – Miercuri, 8 iulie
Lannemezan – Pau (158 km)
Prima etapă clară pentru sprinteri. Pau revine ca oraș clasic al Turului.
Etapa 6 – Joi, 9 iulie
Pau – Gavarnie-Gèdre (186 km)
Etapă de munte dură, cu Aspin, Tourmalet și sosire spectaculoasă în inima Pirineilor.
Etapa 7 – Vineri, 10 iulie
Hagetmau – Bordeaux (175 km)
Traseu de tranziție prin Landes, cu final plat. O nouă ocazie pentru sprinteri.
Etapa 8 – Sâmbătă, 11 iulie
Périgueux – Bergerac (182 km)
Etapă clasică pentru viteză, pe drumurile unde în trecut s-au impus Anquetil, Indurain și Kittel.
Etapa 9 – Duminică, 12 iulie
Malemort – Ussel (185 km)
Etapă dificilă în Corrèze, cu peste 3.000 m diferență de nivel. Posibilă surpriză din partea evadaților.
Etapa 10 – Marți, 14 iulie (Ziua Națională a Franței)
Aurillac – Le Lioran (167 km)
Etapă montană scurtă și intensă, cu Pas de Peyrol și Col de Pertus – locuri unde s-a impus Vingegaard în 2024.
Etapa 11 – Miercuri, 15 iulie
Vichy – Nevers (161 km)
Traseu plat, favorabil sprinterilor.
Etapa 12 – Joi, 16 iulie
Circuit Nevers Magny-Cours – Chalon-sur-Saône (181 km)
Plecare inedită de pe circuitul auto de la Magny-Cours. Sosire posibilă în sprint.
Etapa 13 – Vineri, 17 iulie
Dole – Belfort (205 km)
Cea mai lungă etapă a ediției, cu trecere prin Mélisey, localitatea natală a lui Thibaut Pinot.
Etapa 14 – Sâmbătă, 18 iulie
Mulhouse – Le Markstein (155 km)
Etapă montană grea în Vosgi, cu 3.800 m diferență de nivel și final abrupt la Markstein.
Etapa 15 – Duminică, 19 iulie
Champagnole – Plateau de Solaison (184 km)
Final brutal în Haute-Savoie, cu pante de peste 11%. O nouă sosire inedită.
Etapa 16 – Marți, 21 iulie
Évian-les-Bains – Thonon-les-Bains (26 km, contratimp individual)
Singurul contratimp individual al Turului, desfășurat pe malul lacului Léman, cu secțiuni în urcare și coborâre.
Etapa 17 – Miercuri, 22 iulie
Chambéry – Voiron (175 km)
Traseu de legătură prin Masivul Chartreuse. Sprinterii au o nouă oportunitate.
Etapa 18 – Joi, 23 iulie
Voiron – Orcières-Merlette (185 km)
Trei urcări principale și final la altitudine. Etapă pentru cățărători de anduranță.
Etapa 19 – Vineri, 24 iulie
Gap – Alpe d’Huez (128 km)
Etapă scurtă, cu două mari ascensiuni și sosire clasică pe Alpe d’Huez.
Etapa 20 – Sâmbătă, 25 iulie
Bourg-d’Oisans – Alpe d’Huez (171 km)
Etapa-regină: Croix de Fer, Télégraphe, Galibier și urcarea finală pe Alpe d’Huez. 5.600 m de diferență de nivel – zi care poate fi decisivă pentru tricoul galben.
Etapa 21 – Duminică, 26 iulie
Thoiry – Paris Champs-Élysées (130 km)
Final spectaculos în capitala Franței, cu trei treceri pe urcarea de la Montmartre înaintea sprintului tradițional de pe Champs-Élysées.