FOCUS: Naţionala României a câştigat o singură dată împotriva Austriei în cinci partide disputate

Echipa naţională a României a câştigat un singur meci împotriva Austriei din cinci disputate până acum, victoria cu 4-0 obţinută pe stadionul Steaua la 10 septembrie 1986, care a dus ulterior la demiterea selecţionerului Mircea Lucescu.

11 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Naţionala României a câştigat o singură dată împotriva Austriei în cinci partide disputate

FOCUS: Naţionala României a câştigat o singură dată împotriva Austriei în cinci partide disputate (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Istoria întâlnirilor cu Austria a început la 20 mai 1924, când România a pierdut un amical la Viena cu scorul de 1-4. Ultima partidă dintre cele două reprezentative s-a disputat tot la Viena, la 18 noiembrie 1987, şi s-a încheiat cu scorul de 0-0.

Palmaresul României cu Austria: 5 1 3 1 7-6

Palmaresul partidelor disputate de România cu Austria în deplasare: 3 0 2 1 2-5

Palmaresul general al primei reprezentative a României: 596 267 147 182 1005-782

Selecţionerul Victor Piţurcă are până acum un palmares pozitiv în funcţia de selecţioner al României, înregistrând 36 de victorii din 61 de partide disputate.

Palmaresul său este următorul: 61 36 13 12 104-44

Jucătorii din lotul convocat pentru meciul cu Austria cu cele mai multe selecţii la prima reprezentativă sunt Bogdan Lobonţ cu 73, Cosmin Contra cu 71 şi Adrian Mutu cu 66. De asemenea, cele mai multe goluri le-a marcat Adrian Mutu - 29, urmat de Marius Niculae - 13 şi Ciprian Marica - 11.

Clasamentul grupei a 7-a a preliminariilor CM 2010, zona Europa:

1. Serbia 5 4 0 1 12-5 12 (+6)

2. Lituania 5 3 0 2 6-4 9 (0)

3. Franţa 4 2 1 1 6-6 7 (+4)

4. Austria 4 1 1 2 5-7 4 (-2)

5. ROMÂNIA 4 1 1 2 5-8 4 (-5)

6. Insulele Feroe 4 0 1 3 1-5 1 (-5)

Meciul Austria - România, cotând pentru grupa a 7-a din preliminariile CM-2010, va avea loc, miercuri, de la ora 21.30, pe arena Hypo Worthersee Arena din Klagenfurt, şi va fi transmis de Pro TV.

(Material realizat de Departamentul Sport; sports@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici