Gâlcă: Calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi Aalborg

Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat joi seară, după meciul cu Dinamo Kiev, scor 0-2, că gruparea bucureşteană nu a pierdut calificarea în 16-imile Ligii Europa la acest joc, ci în partida tur cu formaţia ucraineană şi în etapele 4 şi 5, cu Rio Ave şi cu Aalborg.

119 afișări
Imaginea articolului Gâlcă: Calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi Aalborg

Gâlcă: Calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi Aalborg (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Am făcut un joc destul de bun cu o echipă foarte bună. A fost un joc pe care meritam să îl câştigăm, în care ne-am creat ocazii. Nu am avut luciditate în faţa porţii. Chiar înainte de a marca Dinamo Kiev, noi am avut o ocazie imensă, iar dacă înscriam alta era soarta meciului. Totuşi, calificarea nu s-a pierdut aici, ci în tur cu Dinamo Kiev şi la Rio Ave şi la Aalborg. Prin jocurile făcute meritam să ne calificăm. Poate mai puţin la Rio Ave. Îmi asum responsabilitatea pentru acest rezultat", a spus Gâlcă.

El a precizat că Steaua ar fi putut să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, dar nu a fost rea intenţie din partea arbitrului. "Pentru noi era important să câştigăm acest meci. Per total am avut situaţii în care puteam să primim un 11 metri, am auzit că a fost ofsaid la primul gol al lor, dar înţelegem când nu este rea intenţie", a explicat tehnicianul.

Gâlcă a menţionat că Steaua a jucat destul de bine cu Prepeliţă şi Bourceanu la mijloc. "Poate ar fi trebuit să scoatem mingea mai repede din faza defensivă, pentru că atunci când am făcut asta ne-am creat ocazii", a mai spus Constantin Gâlcă.

Formaţia Steaua Bucureşti a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa ucraineană Dinamo Kiev, şi a ratat calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, încheind grupa J pe locul 3. Golurile au fost marcate de Iarmolenko '71 şi Lens '90+4.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici