Prima pagină » Sport » Gauff o învinge pe Paolini și rămâne în cursa pentru titlul WTA Finals

Gauff o învinge pe Paolini și rămâne în cursa pentru titlul WTA Finals

Coco Gauff a învins-o marți pe Jasmine Paolini în două seturi și rămâne astfel în cursa pentru titlul WTA Finals de la Riyadh.
Gauff o învinge pe Paolini și rămâne în cursa pentru titlul WTA Finals
Foto: Hepta
Cosmin Pirv
04 nov. 2025, 19:45, Sport

Americanca, numărul trei mondial, a învins-o pe Paolini cu 6-3, 6-2, înaintea ultimului său meci din grupă, joi, împotriva numărului unu mondial, Aryna Sabalenka.

„Sunt foarte mulțumită de felul în care am jucat astăzi, a fost cu siguranță o schimbare față de primul meu meci”, a declarat Gauff, în vârstă de 21 de ani, citată de BBC.

Sabalenka și americanca Jessica Pegula joacă marți în grupa Stefanie Graf.

Cele mai bune opt jucătoare de tenis din lume, la simplu și dublu, concurează în Arabia Saudită, unde se vor împărți premii în valoare de 12 milioane de lire sterline.

Elena Rybakina a devenit prima jucătoare care și-a confirmat locul în fazele eliminatorii, învingând-o luni pe numărul doi mondial, Iga Swiatek, în grupa Serena Williams.

Campioana de la Roland Garros, Gauff, s-a relansat admirabil după meciul dificil pierdut cu lui Pegula și și-a reafirmat statutul de pretendentă la titlu cu performanța de marți.