Glasgow Rangers, exclusă din prima ligă scoţiană. Ce se va întâmpla cu Goian

Clubul Glasgow Rangers, la care evoluează fundaşul Dorin Goian, a fost exclus din prima ligă scoţiană, din motive financiare, în urma votului exprimat, miercuri, de grupările din Scottish Premier League.

310 afișări
Imaginea articolului Glasgow Rangers, exclusă din prima ligă scoţiană. Ce se va întâmpla cu Goian

Clubul Glasgow Rangers, exclus din prima ligă scoţiană

"În cadrul reuniunii de astăzi, cluburile din Scottish Premier League (SPL) au votat masiv împotriva cererii grupării Rangers de a juca în prima ligă", a anunţat SPL, într-un comunicat.

Clubul Glasgow Rangers, aflat în faliment, nu figura în calendarul campionatului Scoţiei, ediţia 2012-2013. Fiscul britanic se află într-un litigiu cu clubul scoţian pentru recuperarea sumei de aproape 75 de milioane de lire sterline (93,5 milioane de euro), potrivit presei engleze, şi a respins un plan de rambursare parţială a datoriilor, elaborat de consorţiul de firme deţinut de omul de afaceri Charles Green.

Green, fost preşedintele al clubului Sheffield United, a fost nevoit să creeze o nouă societate pentru ca echipa să supravieţuiască, dar pentru menţinerea formaţiei în elita fotbalului scoţian era necesar acordul cluburilor din Scottish Premier League. Rangers avea nevoie de cel puţin opt voturi din 12 în Adunarea Generală a primei ligi.

Fondat în 1872, Glasgow Rangers, echipă urmărită în medie pe teren propriu de circa 45.000 de spectatori, a câştigat de 54 de ori campionatul, de 33 de ori Cupa Scoţiei şi o dată Cupa Cupelor în 1972.

Anul acesta, Rangers a pierdut titlul naţional în favoarea rivalei Celtic Glasgow, după ce a fost penalizată cu 10 puncte din cauza problemelor financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici