Goian a semnat cu Glasgow Rangers până în 2014

Fundaşul echipei Palermo, Dorin Goian, a semnat un contract pe trei sezoane, până în 2014, cu Glasgow Rangers, a anunţat, luni, pe site-ul oficial, gruparea scoţiană.

247 afișări
Imaginea articolului Goian a semnat cu Glasgow Rangers până în 2014

Dorin Goian (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Dorin Goian a afirmat că este încântat să se afle la echipa antrenată de Ally McCoist.

"Sunt bucuros să fiu aici. Pentru mine este o mare onoare să joc pentru un club ca Rangers. Este una dintre cele mai mari echipe din Europa şi a jucat mulţi ani în Liga Campionilor. Când auzi că o echipă ca Rangers e interesată de tine, nu poate fi decât un lucru bun. Aveam contract cu Palermo, dar ei m-au sunat şi mi-au spus că pot veni aici dacă vreau. Am avut doar gânduri bune în legătură cu această mutare. Nu ştiu prea multe despre Rangers şi i-am văzut jucând doar la televizor. Nu-i ştiu prea bine pe jucători, dar îl ştiu pe Ally McCoist, care a fost un jucător foarte bun şi acum este manager", a declarat Goian pentru site-ul oficial al grupării Glasgow Rangers.

În materialul de prezentare al lui Goian de pe site-ul scoţienilor, titlul este: "Unul dintre cei mai buni din Europa".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici