Incidente violente între suporterii turci şi croaţi

O serie de incidente a avut loc, vineri noapte, la Viena, între suporterii turci şi croaţi, după calificarea Turciei în sferturile de finală la Euro-2008, în urma victoriei în faţa Croaţiei, scor 4-2, la loviturile de departajare.

24 afişări
Imaginea articolului Incidente violente între suporterii turci şi croaţi

Incidente violente între suporterii turci şi croaţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Purtătorul de cuvânt al poliţiei vieneze, Walter Hladik, a declarat că unsprezece persoane au fost reţinute, dintr-un grup de suporteri liniştiţi.

În cartierul Ottakring, fieful comunităţii croate din capitala Austriei, sute de suporteri croaţi au aruncat cu sticle în fanii turci, care sărbătoreau victoria pe o stradă alăturată. De asemenea, sticle şi pietre au fost aruncate şi în ferestrele apartamentelor care arborau drapelul Turciei.

Suporterii croaţi au aruncat cu sticle şi alte obiecte şi în poliţişti.

În schimb, pe bulevardul Gurtel din Viena, mii de turci au paralizat circulaţia, bucurându-se pentru calificarea în finală.

În zona de vizionare principală, suporteri turci i-au atacat pe cei croaţi, atunci când echipa lor era condusă cu 1-0. A izbucnit o serie de ciocniri, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri.

Doi suporteri turci au decedat în urma incidentelor ce au avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Viena, după terminarea meciului câştigat de Turcia în faţa Croaţiei, în sferturile de finală ale Campionatului European, informează cotidianul Sabah.

Potrivit sursei citate, iniţial au avut loc altercaţii între suporterii turci şi cei croaţi, în faţa primăriei din Viena, aceste incidente fiind soldate cu 12 răniţi.

Ulterior, un grup de turci a atacat un bar în care se aflau croaţi. Aceştia au tras focuri de armă pentru a se apăra, iar doi suporteri turci au decedat.

Potrivit postului de televiziune NTV, un bărbat a fost împuşcat în cap la Gaziantep şi a decedat imediat.

Alte 16 persoane au fost rănite de gloanţele trase de fani în diverse oraşe din Turcia: la Istanbul (5 răniţi, între care şi o fetiţă în vârstă de 10 ani), la Mersin şi la Siverek. Doi dintre răniţi se află în stare gravă.

La Siverek, o femeie în vârstă de 55 de ani, care dormea pe acoperişul casei sale pentru a scăpa de caniculă, a fost atinsă în maxilar de un glonţ rătăcit şi a trebuit să fie operată.

În Bosnia, douăzeci de poliţişti şi nouă suporteri au fost răniţi în altercaţiile ce au avut loc în mai multe oraşe din Bosnia, între comunităţile croată şi musulmană, după meciul Croaţia - Turcia, scor 2-4, din sferturile de finală ale Campionatului European.

"20 de poliţişti şi 9 suporteri au fost răniţi, unii grav, în altercaţiile în care au fost implicate poliţia şi cele două tabere rivale, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după meciul de fotbal" Croaţia - Turcia, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei bosniace, Srecko Bosnjak.

Bosnjak a spus că altercaţiile au avut loc la Mostar, Stolac şi Capljina, oraşe din sudul ţării. El a precizat că incidentele cele mai grave au avut loc la Mostar, oraş care simbolizează diviziunea interetnică dintre musulmani şi croaţi.

"Poliţia a arestat 29 de persoane, dintre care 16 la Mostar", a menţionat Srecko Bosnjak.

La Bregenz, în vestul Austriei, un fan turc în vârstă de 18 ani a fost rănit la cap de un glonţ de cauciuc tras de un necunoscut, cu o carabină cu aer comprimat. Tânărul a fost transportat la spital, iar starea sa nu este gravă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici