Prima pagină » Social » Protestul fermierilor din Piața Victoriei, marcat de violențe: 26 de persoane au fost duse la poliție. 24 de răniți, între care opt jandarmi

Protestul fermierilor din Piața Victoriei, marcat de violențe: 26 de persoane au fost duse la poliție. 24 de răniți, între care opt jandarmi

Aproximativ 26 de persoane au fost duse la poliție, iar 24 au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor de la protestul fermierilor din Piața Victoriei, a anunțat marți Jandarmeria Capitalei.
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, marcat de violențe: 26 de persoane au fost duse la poliție. 24 de răniți, între care opt jandarmi
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Iulian Moşneagu
15 sept. 2026, 17:08, Social

„În urma incidentelor produse pe parcursul manifestației din Piața Victoriei, aproximativ 26 de persoane au fost extrase din rândul participanților și conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun”, a transmis Jandarmeria.

Instituția precizează că, în acest moment, activitățile sunt în dinamică.

„Totodată, până la acest moment, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Printre acestea se află și 8 jandarmi care au fost răniți în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu pentru menținerea ordinii și siguranței publice”, se arată în comunicat.

Dintre cele 24 de persoane rănite, patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, dintre care și un jandarm.

„Violența nu este protest”

Jandarmeria susține că intervenția forțelor de ordine a vizat doar persoanele care au recurs la violență.

„Jandarmeria respectă dreptul oamenilor de a protesta pașnic, de a-și exprima liber opiniile și nemulțumirile. Protestul pașnic este un drept. Violența nu este protest. Intervenția forțelor de ordine a fost și este îndreptată exclusiv către persoanele ale căror acțiuni depășesc limitele exercitării pașnice a acestui drept – persoane care au recurs la violență, au forțat dispozitivele de ordine, au aruncat cu obiecte sau au provocat distrugeri”, a subliniat Jandarmeria Capitalei.

Incidente violente la protestul fermierilor în Piața Victoriei

Jandarmeria a făcut apel la participanți să protesteze pașnic și să se delimiteze de actele de violență.

„Majoritatea pașnică trebuie protejată de minoritatea violentă. Aceasta este misiunea noastră. Facem apel la toți participanții să manifeste în mod pașnic și responsabil, să respecte indicațiile forțelor de ordine și să se delimiteze de orice formă de violență. În continuare, dispozitivele Jandarmeriei și celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne rămân în teren pentru protejarea cetățenilor, menținerea ordinii publice și prevenirea producerii unor noi incidente. Comportamentele violente sau acțiunile care pun în pericol integritatea persoanelor și siguranța celor din jur nu vor fi tolerate”, a adăugat instituția.

Câteva mii de fermieri au protestat marți în Piața Victoriei, nemulțumiți de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a degenerat în violențe, după ce mai mulți protestatari s-au confruntat cu jandarmii, au forțat dispozitivele de ordine și au aruncat cu pietre și alte obiecte spre forțele de ordine.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia