INTERVIU: Eva Tofalvi: Regretul meu ca sportiv este şi visul meu - o medalie olimpică

Biatlonista Eva Tofalvi, care va purta drapelul României la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, a declarat într-un interviu pentru MEDIAFAX, că marele regret al carierei sale este totodată şi visul său - o medalie olimpică.

177 afișări
Imaginea articolului INTERVIU: Eva Tofalvi: Regretul meu ca sportiv este şi visul meu - o medalie olimpică

Eva Tofalvi (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Eva Tofalvi s-a născut la 4 decembrie 1978 la Miercurea Ciuc, unde a şi început să practice biatlonul în 1992, iar după numai trei ani ajungea în lotul naţional.

Profesor de educaţie fizică şi decan de vârstă al delegaţiei României (35 de ani), Tofalvi va participa la Soci pentru a cincea oară la Jocurile Olimpice de iarnă, după Nagano 1998, Salt Lake City 2002, Torino 2006 şi Vancouver 2010.

Cele mai bune rezultate ale sale la Jocurile Olimpice au fost două clasări pe locul 11 în proba individuală, atât la Nagano, cât şi la Vancouver, dar şi un loc 10 în proba de ştafetă la competiţia din Canada.

În schimb, la Campionatele Mondiale, cea mai bună clasare a înregistrat-o în 2001 la Pokljuka (Slovenia), locul şase în aceeaşi probă, cea individuală, unde a mai obţinut un loc şapte la Pyeong Chang (Coreea de Sud), în 2009.

În Cupa Mondială, Tofalvi a participat fără întrerupere începând cu sezonul 1997/1998, reuşind chiar să se impună într-o etapă la Hochfilzen (Austria). Se întâmpla în sezonul 2008/2009, în aceeaşi probă care i-a adus cele mai importante rezultate din carieră, cea individuală. În sezonul 2008/2009, Tofalvi reuşea cea mai bună clasare în Cupa Mondială, locul 11 la general.

Redăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de către biatlonista Eva Tofalvi:

Reporter: - Ce înseamnă pentru tine să porţi drapelul României la Jocurile Olimpice? Mai ai emoţii?

Eva Tofalvi: - Chiar dacă nu este pentru prima oară, să porţi drapelul României este o onoare. Şi bineînţeles că am emoţii, este un eveniment unic!

Rep: - Eşti cel mai titrat sportiv român la această competiţie, cu 5 participări, ce îţi propui pentru Soci?

E.T.: - Eu am visuri mari, bineînţeles, o să vedem ce o să iasă din această participare.

Rep: - Îndrăznim să sperăm la o medalie?

E.T.: - Eu personal sper. Cu un pic de noroc am şanse la ea. Biatlonul de aceea e frumos, toată lumea are şanse la o medalie într-o zi bună de tragere şi bineînţeles cu fugă bună.

Rep.: - Eşti singura sportivă din România care a câştigat o etapă de Cupă Mondială, e mai greu la Jocurile Olimpice?

E.T.: - La Jocurile Olimpice toată lumea e bine pregătită, toţi sportivii au în gând să se claseze cât mai bine la competiţia supremă. Şi eu sunt la fel. Este un alt concurs, cu emoţii mult mai mari. Nimic nu se compară cu Jocurile Olimpice.

Rep.: - Care e punctul tău forte, tragerea sau alergarea? Unde crezi că poţi produce o surpriză?

E.T.: - Punctul meu forte era tragerea până acum. Anul ăsta merge fuga foarte bine, să sperăm că nici tragerea nu mă va lăsa la Soci.

Rep.: - Munceşti mult pentru un astfel de eveniment?

E.T.: - Muncesc intens din aprile, de anul trecut, fără pauză. E cea mai importantă competiţie şi pregătirea trebuie să fie cât mai bună.

Rep.: - Perioada de vară e grea, unde te antrenezi?

E.T.: - Vara punem bază pe condiţia fizică, am zile când alerg 30 kilometri, sau role 50 de kilometri. Vara mă antrenez în ţară, dar şi în Austria, Italia, depinde de program şi de perioadă.

Rep.: - Cât de scump e schiul pentru un român? Veniturile? Se poate descurca un român în acest sport pentru performanţă?

E.T.: - Veniturile nu sunt mari, depinde la ce club eşti. Dar federaţia ne susţine cantonamentele şi dacă reuşeşti să faci rezultat atunci merită. Dar ceea ce contează cel mai mult este faptul că biatlonul e un sport frumos. Nu poţi face niciun sport de altfel fără plăcere.

Rep.: - De-a lungul carierei ai avut sentimentul că dacă te-ai fi născut în altă parte ai fi avut performanţe mai bune? Crezi că statul român ar trebui să acorde mai multă importantă sporturilor de iarnă?

E.T.: În trecut am avut sentimentul ăsta, doar apoi am realizat că a trebuit să mă nasc aici ca să fiu luptătoare, să nu mă sperie nicio situaţie, de fapt asta te face să fii campioană.

Rep.: - Ai anunţat că vrei să te retragi după Soci. Ce vei face în continuare?

E.T.: - Nu am anunţat că mă retrag, m-am jucat cu gândul, dar dacă închei un sezon bun, mai pot să concurez un an sau doi. Depinde şi cum mă simt, şi dacă am rezultate.

Rep.: - Ce vine din urmă la biatlon, sunt sportivi care să îţi calce pe urme sau să te depăşească?

E.T.: - La ora actuală sportul în România este pus deoparte din păcate. Generaţia care vine din spate o să fie foarte săracă şi nesănătoasă. Ţări de lângă noi, precum Slovenia, Croaţia sau Ungaria, investesc în sport pentru binele poporului. La noi din păcate nu vezi copii să alerge, să se joace prin parcuri. Dar din fericire sunt sportivi care ar putea să mă depăşească. Însă cu muncă multă şi pasiune.

Rep.: - Ce ţi-ai fi dorit ca sportiv şi nu ai obţinut? Care e regretul tău?

E.T.: - Regretul meu este şi visul meu de fapt - o medalie la Jocurile Olimpice.

Eva Tofalvi va intra în concurs la Soci în 9 februarie, când este programată proba de sprint 7,5 kilometri, la 11 februarie, în proba de urmărire 10 kilometri, la 14 februarie, când este programată proba de 15 kilometri individual, şi la 17 februarie, în proba de mass-start 12,5 kilometri. Jocurile Olimpice de iarnă vor debuta la 7 februarie şi se vor încheia la 23 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici