Iohannis a promulgat legea privind intonarea imnului la finalul competiţiilor sportive naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind intonarea imnului pe stadioane şi la alte baze sportive, cu prilejul desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional, la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final.

598 afișări
Imaginea articolului Iohannis a promulgat legea privind intonarea imnului la finalul competiţiilor sportive naţionale

Iohannis a promulgat legea privind intonarea imnului la finalul competiţiilor sportive naţionale (Imagine: Dan Horia Tautan/ Mediafax Foto)

Şeful statului a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Deputaţii au adoptat, în data de 4 aprilie, în unanimitate, proiectul de lege care prevede intonarea imnului pe stadioane. „Imnul naţional al României se intonează şi pe stadioane şi la alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă”, potrivit iniţiativei legislative care completează articolul 10 din legea nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Proiectul de lege a fost semnat de liderul PSD Liviu Dragnea, de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi de actualul primar al Capitalei, senator la acea vreme, Gabriela Firea. În rândul semnatarilor se regăsesc şi social-democraţii Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru şi Mihai Fifor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici