Irina Bara a fost eliminată de la Roland Garros, după un meci întrerupt de ploaie, în care a condus

  • Irina Bara se alătură celorlate trei jucătoare române de tenis eliminate în primul tur al calificărilor de la Roland Garros.
  • Bara a condus cu un set avans în meciul de marţi întrerupt de ploaie, dar a fost în cele din urmă învinsă de slovena Dalila Jakupovic.
Urmărește
120 afișări
Imaginea articolului Irina Bara a fost eliminată de la Roland Garros, după un meci întrerupt de ploaie, în care a condus

Irina Bara a ratat calificarea în turul secund, după un meci de două ore şi 20 de minute de joc efectiv, pierdut cu scorul de 4-6, 6-3, 6-4.

Românca, numărul 215 mondial, a câştigat un prim set cu cinci break-uri, înainte ca ploaia să întrerupă jocul în setul secund. Pauza nu i-a priit sportivei din România, Jakupovic conducând cu 5-1 în setul doi, pe care l-a câştigat în ciuda unui rebreak al româncei, inutil pentru a se impune în două seturi.

În decisiv, cele două au mers ca la cap până la 4-4, cu câte două break-uri de fiecare parte. În game-ul 9, Bara a condus 40-30, dar a cedat servicul şi s-a văzut condusă cu 5-4, pentru ca apoi slovena să închidă meciul.

În turneul de calificare pentru tabloul principal Gabriela Ruse s-a calificat în turul doi, în timp ce Andreea Mitu, Anca Todoni şi Laura Ioana Paar au părăsit deja competiţia, din primul tur.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici