Prima pagină » Sport » Jaqueline Cristian urcă pe locul 42 în clasamentul WTA. Sorana Cîrstea revine în Top 50

Jaqueline Cristian urcă pe locul 42 în clasamentul WTA. Sorana Cîrstea revine în Top 50

După semifinala de la turneul de la Osaka, din Japonia, jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian se apropie de cea mai bună clasare din ierarhia mondială WTA (locul 41, în septembrie), urcând cinci poziţii şi ajungând pe locul 42, conform clasamentului publicat luni.
Jaqueline Cristian urcă pe locul 42 în clasamentul WTA. Sorana Cîrstea revine în Top 50
FLORIN BALTATOIU / MEDIAFAX FOTO
Petre Apostol
20 oct. 2025, 09:12, Sport

Jaqueline Cristian se află pe locul 42, cu 1.294 de puncte, având 31 de victorii şi 55 de partide disputate în acest sezon.

Sorana Cîrstea, prezentă, de asemenea, în semifinale la Osaka, a revenit în Top 50, situându-se pe locul 45, cu 1.243 de puncte, în urcare cu şase poziţii.

Elena-Gabriela Ruse este ultima jucătoare română aflată în Top 100, ocupând locul 99, cu 757 de puncte.

În fruntea clasamentului, belarusa Aryna Sabalenka rămâne lider, acumulând 10.390 de puncte, urmată de poloneza Iga Swiatek, cu 8.703 puncte, şi de americanca Coco Gauff, cu 7.863 puncte.

Cehoiaca Tereza Valentova, finalistă la Osaka, a înregistrat cea mai mare ascensiune a săptămânii, urcând 21 de locuri, până pe poziţia a 57-a.