Jelena Ostapenko a fost eliminată în primul tur la Roland Garros

Dubla câştigătoare de la Australian Open, Victoria Azarenka (43 WTA), a învins-o pe campioana din 2017 la Roland Garros, Jelena Ostapenko (39 WTA), cele două jucând în unul dintre cele mai tari meciuri din primul tur al turneului francez.

164 afișări
Imaginea articolului Jelena Ostapenko a fost eliminată în primul tur la Roland Garros

Jelena Ostapenko a fost eliminată în primul tur la Roland Garros

Azeranka s-a impus în faţa lui Ostapenko, scor 6-4, 7-6 (4), după aproape două ore de joc.

Adversara Simonei Halep din finala Roland Garros, din 2017, este într-o scădere de formă faţă de momentul în care o învingea, în urmă cu doi ani, pe marea favorită din ultimul act al finalei turneului francez.

Partida dintre Azarenka şi Ostapenko a fost foarte strânsă, dar sportiva din Belarus a avut nervii mai tari şi a avut capacitatea de gestiona mult mai bine momentele care au făcut diferenţa de-a lungul celor două seturi. Pe finalul meciului, Ostapenko a supravieţuit şi a salvat două mingi de meci ale adversarei, dar a cedat, în cele din urmă.

Pentru sportiva din Letonia este a treia eliminare în prima rundă a Roland Garros, în ultimii patru ani. În plus, este al doilea Grand Slam consecutiv la care nu reuşeşte să se califice în turul secund.

În turul secund, Victoria Azarenka o va înfrunta pe câştigătoarea duelului Naomi Osaka - Anna Karolina Schmiedlova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici