Johan Micoud şi-a anunţat retragerea din fotbal

Mijlocaşul francez Johan Micoud, în vârstă de 35 de ani, care are în palmares titlul de campion european în 2000 alături de naţionala Franţei, a dezvăluit joi, într-un interviu acordat L'Equipe, că a decis să renunţe la activitatea sportivă.

9 afișări
Imaginea articolului Johan Micoud şi-a anunţat retragerea din fotbal

Johan Micoud şi-a anunţat retragerea din fotbal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aşa este: am ieşit la pensie. Când am început activitatea sezonul trecut, eram 90 la sută sigur că acesta va fi ultimul an competiţional din cariera mea. În iunie am simţit că nu mai am niciun fel de motivaţie. Astfel că nu mai avea niciun sens să continui, fiind momentul ideal să mă opresc", a precizat mijlocaşul central francez.

Micoud a făcut o scurtă rememorare a celor mai frumoase momente petrecute în cariera sa de fotbalist profesionist: "Pentru mine, cea mai frumoasă amintire, este atunci când am izbutit să inving cu clubul Vallauris formaţia l'Etoile Filante în finala unui turneu de juniori. Cu singuranţa astă înseamnă bucuria fotbalului. De asemenea, îmi amintesc cu plăcere şi de câştigarea titlului de campion cu Bordeaux (1999)"

Micoud şi-a început cariera profesionistă la Cannes, şi apoi a evoluat la cel mai înalt nivel la echipa Girondins Bordeaux (1996-2000), unde a izbutit şi un titlul de campion al Franţei. A urmat pentru Micoud o experienţă în Serie A, la Parma (2000-2002), cu care a câştigat Cupa Italiei 2002. Cu toate acesta jucătorul francez a cunoscut vârful carierei sale sportive în Bundesliga la gruparea Werder Bremen (2002-2006), echipă cu care a reuşit eventul în 2004. La clubul german şi-a câştigat supranumele de "Zidane de pe Weserstadion", fiind comparat cu celebru jucător francez Zinedine Zidane. În ultimele două sezoane ale carierei sale, Micoud a revenit la Bordeaux(2006-2008), dar în ciuda unui precedent an competiţional destul de bun, mijlocaşul francez nu a mai intrat în planurile tehnicianului Laurent Blac pentru un nou sezon.

De asemenea, Micoud a acumulat şi 17 slecţii la reprezentativa Franţei pentru care a amarcat şi un gol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici