Mallorca a promovat în prima ligă din Spania

Mallorca a devenit, duminică, ultima echipă calificată în prima ligă spaniolă, după ce a trecut de Deportivo La Coruna în finala returului play-off-ului de promovare, scor 3-0 (3-2, la general).

263 afișări
Imaginea articolului Mallorca a promovat în prima ligă din Spania

Mallorca a promovat în prima ligă din Spania

Formaţia lui Vicente Moreno venea după o înfrângere în turul de pe "Estadio Municipal de Riazor", scor 0-2, însă a reuşit să întoarcă scorul în returul de pe teren propriu. Croatul Ante Budimir a deschis scorul în minutul 21, după o combinaţie cu Daniel Rodriguez şi un şut în forţă, care l-a învins pe Gimenez.

Veteranul Salva Sevilla (35 de ani) a făcut 2-0 în minutul 62, după ce a executat superb o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri de poarta adversă, iar la acest scor, promovarea s-ar fi decis în prelungiri. Abdon Prats, atacant intrat în repriza secundă, i-a adus promovarea lui Mallorca în minutul 82, după o pătrundere excelentă şi un şut fără speranţă pentru portarul lui Depor.

În tribune s-a aflat şi tenismenul Rafael Nadal, care a susţinut-o pe Mallorca şi s-a arătat foarte bucuros la golurile înscrise de nou-promovată.

S-a terminat 3-0, iar Mallorca revine în La Liga după şapte sezoane. Ultima oară când aceasta evolua în primul eşalon se întâmpla în sezonul 2013/2013. De atunci, a evoluat în cinci stagiuni în liga a doua şi o dată chiar în liga a treia, în sezonul 2017/2018.

La final, fanii formaţiei din Insulele Baleare au invadat terenul, declanşând sărbătoarea.

Mallorca (4-3-3): M. Reina - Sastre (87 Campos), Valjent, Raillo, Estupinan - Rodriguez, Baba Mohammed, Sevilla - Cabrera (52 Prats), Budimir (84 A. Lopez), Junior Lago
Deportivo la Coruna (4-2-3-1): Gimenez - Boveda (88 Caballo), Duarte, Mari, Garcia - Gomez, Exposito - Pedro, Borja (79 Cartabia), Nahuel (30 C. Fernandez) - Quique

Astfel, Mallorca a promovat în La Liga, alături de ocupantele locurilor 1 şi 2, Osasuna şi Granada, în timp ce Deportivo la Coruna, fosta echipă a lui Florin Andone va mai rămâne cel puţin un sezon în liga secundă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici