Mănuşile cu care Bute l-a învins pe Jean-Paul Mendy, vândute cu 10.001 euro

Mănuşile cu care campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, l-a învins, la 9 iulie pe francezul Jean-Paul Mendy într-o gală disputată la Romexpo au fost vândute, în urma licitaţiei organizate pe site-ul okazii.ro, pentru suma de 10.001 euro.

109 afișări
Imaginea articolului Mănuşile cu care Bute l-a învins pe Jean-Paul Mendy, vândute cu 10.001 euro

Lucian Bute (Octav Ganea/Mediafax foto)

Suma de pornire a fost de 500 de euro, ajungându-se la 10.001 de euro după 47 de oferte.

Oferta câştigătoare a fost făcută de un apropiat al pugilistului român, Sorin Florea.

Banii vor fi investiţi în totalitate în renovarea Clubului de Box din Pechea, unde campionul mondial la categoria supermijlocie IBF şi-a început cariera sportivă.

Primul antrenor al lui Bute, Felix Păun, a declarat pentru MEDIAFAX, că este mulţumit de suma pe care clubul de box din Pechea o va încasa în urma vânzării. "10.000 de euro mi se pare un preţ normal pentru acele mănuşi, dar, sincer, mă aşteptam poate la o sumă mai mare. Şi asta pentru că tot aud diverse persoane din politică, din mediul de afaceri, că ar dori să facă acte de caritate, dar când chiar este nevoie de implicarea lor, dispar. Aceşti bani reprezintă o gură de oxigen pentru noi, prelungesc viaţa clubului cu încă un an sau doi, ne dau timp să mai căutăm eventuali sponsori", a spus Păun.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici