Video Marian Cozma, condus pe ultimul drum

Fostul handbalist Marian Cozma, care a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un restaurant din oraşul Veszprem, a fost înmormântat, astăzi, la cimitirul Pipera din Capitală.

704 afișări

Trupul neînsufleţit al lui Cozma a fost depus în sala de trofee a CS Dinamo

Cortegiul cu trupul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma a plecat, vineri, la ora 09.30, de la casa părintească a sportivului, din cartierul Tei, spre sediul CS Dinamo, unde a fost depus în sala de trofee timp de două ore. Înainte de plecarea cortegiului ce cuprindea zeci de maşini, la casa părintească a lui Cozma s-a ţinut o mică slujbă, la care au fost prezente aproximativ 300 de persoane.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma a fost depus, vineri, în jurul orei 10.30, în sala de trofee a Clubulu Sportiv Dinamo, unde a raămas aproximativ două ore.

Sicriul a fost purtat, înainte de a fi depus în sala trofeelor, de handbalişti de la Dinamo, îmbrăcaţi în tricouri albe având imprimat chipul lui Cozma, pe aceste tricouri fiind scris "Nihil Sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu).

La CS Dinamo au fost prezenţi şi câţiva suporteri ai echipei Veszprem (Ungaria), unde a evoluat Cozma în ultimii doi ani.

Jucătorii echipei Veszprem i-au adus un ultim omagiu lui Cozma

Jucătorii echipei Veszprem au sosit, în jurul orei 11.35, la sediul CS Dinamo, unde au fost întâmpinaţi cu aplauze de cele câteva sute de persoane care îi aduc un ultim omagiu fostului handbalist Marian Cozma.

Jucătorii de la Veszprem l-au îmbrăţişat pe tatăl handbalistului, Petre Cozma, în faţa sălii de trofee, unde se află depus trupul neînsufleţit al lui Marian Cozma. Apoi, handbaliştii s-au "întâlnit" pentru ultima oară cu fostul lor coleg.

La CS Dinamo au venit, pentru a-i aduce un omagiu lui Cozma, şi antrenorul naţionalei de handbal, Aihan Omer, precum şi jucători de la UCM Reşiţa. Unii dintre jucătorii reşiţeni poartă tricouri negre care au pe partea din faţă imaginea lui Marian Cozma şi pe spate numele handbalistului decedat şi numărul 8.

Aproximativ o mie de persoane au asistat la slujba de înmormântare

Slujba de la biserica Teiul Doamnei Ghica a fost oficiată de patru preoţi şi a durat aproximativ o oră. În biserică au intrat doar rudele şi apropiaţii fostului handbalist, precum şi foştii colegi ai lui Marian de la echipa Veszprem.

Persoanele prezente la biserică au aplaudat în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Cozma a fost scos din locaşul sfânt.

La slujbă au participat şi ministrul Tineretului şi Sporturilor, Monica Iacob-Ridzi, precum şi secretarul de stat pe probleme de sport, Octavian Bellu.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a delegat pe consilierul patriarhal preot Costin Spiridon la slujba înmormântării lui Cozma.

Cortegiul cu trupul neînsufleţit al handbalistului Marian Cozma a plecat spre Pipera, unde fostul handbalist va fi îngropat.

Cortegiul funerar a ajuns la cimitirul Pipera

Cortegiul funerar a ajuns, vineri, în jurul orei 14.45, la cimitirul Pipera din Bucureşti, unde fostul sportiv a fost înmormântat.

Fostul handbalist Marian Cozma a fost îngropat în prezenţa a aproximativ o mie de persoane, care au aplaudat şi au scandat numele sportivului.

De asemenea, persoanele prezente la înmormântare au scandat "Te vom iubi mereu". În sicriul lui Marian Cozma a fost pusă o minge de handbal şi un tricou al echipei Veszprem.

Citeşte şi:

Sztojka Ivan s-a predat Poliţiei

Trei persoane, reţinute în cazul uciderii sportivului Marian Cozma

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici