Mesaj de susţinere al gimnastelor din lotul naţional pentru Simona Halep

Gimnastele din lotul naţional al României i-au transmis, vineri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, un mesaj de susţinere jucătoarei Simona Halep înainte de finala turneului de la Roland Garros pe care aceasta o va disputa, sâmbătă, cu Maria Şarapova.

114 afișări
Imaginea articolului Mesaj de susţinere al gimnastelor din lotul naţional pentru Simona Halep

Mesaj de susţinere al gimnastelor din lotul naţional pentru Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Campioanele îi ţin pumnii Simonei Halep. E vremea ca românii să aibă o nouă câştigătoare la Roland Garros, iar fetele îi transmit încrederea lor. Tare, Simona!", au scris gimnastele în mesaj.

Componentele lotului naţional au postat şi o fotografie în care apar alături de un banner inscripţionat cu mesajul "Baftă, Simona". Pe acest banner gimnastele au desenat un steag al României şi un trifoi cu patru foi.

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), şi s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.

Calificarea în finala Grand Slamului de la Paris, fază în care va juca, sâmbătă, cu rusoiaca Maria Şarapova, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA, după americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici