Mircea Lucescu: Nici nu mă gândesc la ratarea calificării, vreţi să mă vedeţi în spital?

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nici nu se gândeşte la ratarea calificării cu Şahtior în grupele Ligii Campionilor, punând pe seama superficialităţii jucătorilor săi rezultatul din tur cu FC Timişoara.

10 afișări
Imaginea articolului Mircea Lucescu: Nici nu mă gândesc la ratarea calificării, vreţi să mă vedeţi în spital?

Mircea Lucescu: Nici nu mă gândesc la ratarea calificării, vreţi să mă vedeţi în spital? (Imagine: Mediafax Foto)

"După părerea mea este cel mai greu meci din ultimii ani în cupele europene, în acest sistem de calificare. Până acum de fiecare dată am debutat cu dreptul, ceea ce ne-a permis să abordăm uşor meciul retur. Va fi extrem de greu, pentru că atunci când se joacă două meciuri pentru o calificare, rezultatul este imprevizibil. Se joacă cu multă determinare, iar factorii tehnico-tactici vor trece în planul secund. Nici nu vreau să mă gândesc că nu ne vom califica, ce vreţi să mă vedeţi în spital? Noi am ajuns în această situaţie din cauza unei superficialităţi în meciul tur, deoarece credeam că meciul va fi uşor şi nu vom avea probleme", a declarat tehnicianul formaţiei Şahtior.

Lucescu a adăugat că Şahtior este obligată să înscrie şi că prezenţa fundaşului român Răzvan Raţ va fi benefică echipei sale.

"Oricând, în orice meci, noi trebuie să înscriem. În tur am ratat enorm, deşi ne-am creat foarte multe ocazii de singur cu portarul. Dacă în manşa a doua vom avea mai multă răbdare, cred că vom reuşi să obţinem rezultatul care să ne aducă calificarea. Absenţa lui Raţ a contat foarte mult în meciul tur, şi sunt sigur că prezenţa lui va aduce un pluc echipei în partida de la Timişoara", a mai spus antrenorul român.

Tehnicianul echipei ucrainene a adăugat că nu se aşteaptă la surprize de la FC Timişoara: "Nu au ce să schimbe într-o săptămână, cu siguranţă se vor închide foarte bine, iar printr-o organizare perfectă vor încerca să puncteze pe contraatac. Pe această cale, vreau să-l felicit pe Sabău pentru că a ştiut să organizeze jocul în stil pur italian".

Referitor la atacantul Gigel Bucur, care a marcat două goluri în meciul tur, Lucescu a spus: "Bucur este un jucător foarte bun, un atacant individualist, în sensul bun al cuvântului, iar la Doneţk a arătat că ştie să-şi creeze spaţii şi că este un jucător important al echipei naţionale. Jucătorii mei nu i-au dat destulă atenţie şi de aceea a marcat două goluri".

Tehnicianul Şahtiorului crede că publicul este important într-un astfel de meci. "Publicul este foarte important, mai ales că Timişoara a ştiut să-şi creeze o cultură în ceea ce priveşte fotbalul. Ei apreciază tot ceea ce este frumos, corect, în care se pune suflet. În afară de episodul de la Târgu Jiu, am numai amintiri frumoase despre publicul timişorean", a spus Lucescu.

Prezent la conferinţa de presă, Răzvan Raţ a declarat că Şahtior are toate motivele să se califice. "Sperăm să ne calificăm. Avem toate motivele să jucăm în acest an în Liga Campionilor. Nu numai pentru că am câştigat Cupa UEFA, dar şi pentru că acum am inaugurat un nou stadion", a spus Raţ.

Echipa Şahtior a început antrenamentul oficial marţi, de la ora 19.20, pe stadionul Dan Păltinişanu, în timp ce elevii lui Ioan Ovidiu Sabău se antrenează, de la ora 19.45, pe terenul doi al complexului sportiv din Timişoara.

FC Timişoara întâlneşte Şahtior Doneţk, miercuri, de la ora 20.30, în manşa secundă a turului III preliminar al Ligii Campionilor, în tur scorul fiind 2-2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici