Miriam Bulgaru s-a calificat în semifinala turneului Challenger de la Ljubljana

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru (201 WTA) s-a calificat vineri în semifinala turneului Challenger de la Ljubljana, Slovenia, învingând în sferturile de finală pe favorita numărul 3 a competiţiei, maghiara Dalma Galfi (141 WTA).

89 afișări
Imaginea articolului Miriam Bulgaru s-a calificat în semifinala turneului Challenger de la Ljubljana

Miriam Bulgaru s-a calificat în semifinala turneului Challenger de la Ljubljana

Miriam Bulgaru s-a impus clar, în două seturi, după 63 de minute de joc, cu 6-2, 6-3.

Primul set a fost unul foarte rapid, de doar 18 minute, Bulgaru reuşind 2 break-uri, de la 2-2.

În setul secund jocul a fost mult mai echilibrat, înregistrându-se 3 break-uri, cu unul mai mult pentru sportiva din România, care a valorificat la 5-3 cea de a treia minge de meci, obţinând un loc în semifinală.

În penultimul act, Bulgaru o întâlneşte sâmbătă pe favorita numărul 5, spaniola Marina Bassols (132 WTA). Cele două nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul profesionist al senioarelor.

Poziţia 201 WTA pe care se află acum Bulgaru este cea mai bună din carieră, ea urmând să mai urce câteva locuri, probabil până pe 181, dacă nu trece de semifinală.

O calificare în finală ar urca-o în zona locului 170, iar o câştigare a finalei ar putea să o propulseze chiar spre locul 143-145.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici