Mutu, cel mai bun jucător al etapei a XXIV-a din Serie A

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a fost desemnat cel bun jucător al etapei a XXIV-a din Serie A, în urma notelor primite în principalele publicaţii din Italia, având o medie de 7,88, a anunţat, miercuri, site-ul postului de televiziune Rai Uno.

20 afișări
Imaginea articolului Mutu, cel mai bun jucător al etapei a XXIV-a din Serie A

Mutu, cel mai bun jucător al etapei a XXIV-a din Serie A (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cu aceeaşi medie, Mutu se află pe primul loc şi în clasamentul celor mai buni straniei ai rundei din Italia.

Internaţionalul român ocupă locul trei în clasamentul celor mai buni jucători şi stranieri pe tot sezonul, cu o medie a notelor de 6,56.

De asemenea, Mutu a fost inclus atât în echipa etapei, cât şi în cea a întregului sezon.

Atacantul Adrian Mutu a marcat cele trei goluri ale echipei Fiorentina în meciul terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 3-3, cu Genoa, în etapa a XXIV-a a campionatului Italiei. Mutu a marcat din penalti, în minutul 60 şi apoi în minutele 80 şi 90+4. La al doilea gol al Fiorentinei, Mutu a executat o lovitură liberă şi mingea a lovit zidul de jucători, iar apoi a intrat în poartă înainte să fie atinsă de Gamberini.

Citeşte şi:

Fiorentinanews: Nota 10 pentru Mutu

Trei goluri pentru Mutu în campionatul Italiei

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici