Nadia Comăneci despre meciul Simona Halep - Serena Williams: Înfruntarea titanilor

Fosta gimnastă Nadia Comăneci caracterizează, într-un mesaj postat, joi, pe contul personal de Twitter, drept "înfruntarea titanilor" meciul de tenis în care Simona Halep întâlneşte liderul WTA, Serena Williams, în semifinalele turneului de la Miami.

3112 afișări
Imaginea articolului Nadia Comăneci despre meciul Simona Halep - Serena Williams: Înfruntarea titanilor

Nadia Comăneci despre meciul Simona Halep - Serena Williams: Înfruntarea titanilor (Imagine: Hepta)

"Înfruntarea titanilor. Simona o va întâlni pe Serena Williams, mâine (n.r. - vineri) în semifinalele turneului de la Miami . Succes, Simona Halep! Suntem alături de tine", a scris Nadia Comăneci pe site-ul de socializare citat.

Simona Halep, locul 3 WTA, va juca, vineri dimineaţă, nu mai devreme de ora 04.00, împotriva sportivei americane Serena Williams, numărul 1 mondial, în semifinalele turneului Miami Open.

Partida dintre Halep şi Williams, care va avea loc pe terenul central al complexului din Crandon Park, va fi precedată de întâlnirea dintre Novak Djokovic (Serbia) şi David Ferrer (Spania).

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în semifinale după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 7-5, pe americanca Sloane Stephens, locul 45 WTA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici