Nouăsprezece echipe din 13 ţări, la a opta ediţie a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc

Nouăsprezece echipe din 13 ţări, însumând circa 120 de sportivi, vor lua startul la ediţia a opta a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc, eveniment organizat în perioada 6 - 9 august în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

162 afișări
Imaginea articolului Nouăsprezece echipe din 13 ţări, la a opta ediţie a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc

Nouăsprezece echipe din 13 ţări, la a opta ediţie a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc (Imagine: Sebastian Sascau/Mediafax Foto)

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, la care au participat şi primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, multiplul campion mondial Eduard Novak, că la ediţia a opta a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc şi-au anunţat participarea 19 echipe, însumând circa 120 de ciclişti.

La Turul Ciclist vor participa echipe din Bulgaria, Japonia, Serbia, Turcia, Rusia, Cehia, Ucraina, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Grecia, Kazahstan şi România.

"Sunt mai multe noutăţi la această ediţie, printre care şi faptul că prima oară Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc se desfăşoară şi în judeţul Mureş, ultimele şapte ediţii atingând doar judeţele Harghita şi Covasna. De asemenea, echipele care se vor alinia la start sunt mai puternice ca niciodată. Niciodată nu au fost înscrise 13 echipe continentale şi naţionale, cum este la actuala ediţie, şi doar şase regionale. Tot o premieră este şi participarea unei echipe din Rusia”, a spus Raduly Robert.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, a declarat că acest tur ciclist "a scos ciclismul românesc din anonimat".

"Din păcate, după 1989 ciclismul a început să dispară. Sunt în ciclism din 2001 şi am constatat cu mare amărăciune că foarte mulţi tineri, sportivi talentaţi, dispar din circuitul acestui sport din cauza sistemului în care se lucrează. Anul trecut am luat iniţiativa de a încerca să schimbăm ceva şi să dăm o şansă copiilor să practice acest sport. (…) În acest moment sunt trei concursuri în România care au scos ciclismul românesc din anonimat . Suntem la început, dar se fac deja paşi înainte. (…) Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc este o cursă importantă şi trebuie să aibă o continuitate”, a subliniat Novak.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici