O.J. Simpson solicită eliberarea pe cauţiune

Avocatul lui O.J. Simpson a solicitat, luni, la Curtea Supremă din Nevada, eliberarea pe cauţiune a fostului jucător de fotbal american, încarcerat din 2008 pentru jaf armat şi răpire.

30 afișări
Imaginea articolului O.J. Simpson solicită eliberarea pe cauţiune

O.J. Simpson solicită eliberarea pe cauţiune (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O.J. Simpson a fost condamnat la 5 decembrie, la Las Vegas, la 33 de ani de închisoare şi, conform verdictului, eliberarea condiţionată s-ar fi putut face doar după nouă ani.

Avocatul său a făcut recurs în luna mai şi a cerut, luni, ca fostul sportiv să fie eliberat pe cauţiune până la examinarea apelului, asigurând că nu riscă să fugă.

Curtea Supremă nu va lua o decizie decât peste câteva săptămâni, însă este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când cel mai înalt tribunal din stat acceptă să asculte argumentele unei cereri de eliberare pe cauţiune înainte de apel.

În 13 septembrie 2007, conform acuzării, O.J. Simpson, împreună cu cinci prieteni, a pătruns cu forţa într-un hotel-cazinou din Las Vegas şi a luat, sub ameninţarea armei, nişte suveniruri sportive. Avocaţii lui O.J. Simpson susţin că fostul sportiv nu dorea decât să recupereze obiectele ce i-au fost furate, însă juraţii nu au fost convinşi de această variantă. Întregul incident a fost înregistrat pe o bandă audio.

Sportiv de culoare, vedetă în anii '70, Simpson a fost protagonistul uneia dintre cele mai controversate cazuri judiciare din SUA în secolul XX. În urmă cu 13 ani, în 3 octombrie 1995, O.J. Simpson, fost fotbalist, actor şi om de afaceri american, a fost achitat în urma unui proces numit "al secolului", el fiind acuzat de uciderea fostei sale soţii şi a iubitului acesteia.

Procesul din 1994-1995 care l-a implicat pe O.J. Simpson a fost unul extrem de mediatizat. Simpson era acuzat că şi-a ucis fosta soţie, pe Nicole Brown Simpson, şi pe prietenul acesteia, Ronald Goldman. Fostul fotbalist a reuşit, însă, să scape, în 1995, după ce probele prelevate au fost desfiinţate de apărare, care a arătat juraţilor că poliţia nu le-a "manevrat corect".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici