O poliţistă de frontieră româncă aflată în misiune în Grecia a purtat flacăra olimpică

Autorităţile elene au ales o poliţistă de frontieră din România aflată în misiune Frontex în Grecia să poarte torţa cu flacăra olimpică de la linia de demarcaţie a frontierei Greciei cu Turcia, informează, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

242 afișări
Imaginea articolului O poliţistă de frontieră româncă aflată în misiune în Grecia a purtat flacăra olimpică

Reprezentanta unei asociaţii umanitare poartă flacăra olimpică prin oraşul Tesalonic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţista de frontieră din România, aflată în misiune Frontex în Grecia în cadrul Operaţiunii Comune Puncte Focale 2012, a purtat torţa cu flacăra olimpică de la linia de demarcaţie a frontierei Greciei cu Turcia şi până în afara Punctului de Trecere a Frontierei Kipi, în interiorul Greciei.

Luni, în preambulul activităţilor pregătitoare pentru deschiderea Jocurilor Olimpice din Londra 2012, autorităţile greceşti, urmând tradiţia antică a evenimentului, au organizat, în cadrul traseului pe care flacăra olimpică îl urmează până la locul de desfăşurare al competiţiilor sportive, trecerea flăcării olimpice prin PTF Kipi, din Grecia în Turcia, ulterior simbolul continuându-şi drumul spre Londra.

"Însoţită de organizatori şi un numeros public, poliţista de frontieră a purtat torţa cu flacăra olimpică de la linia de demarcaţie a frontierei Greciei cu Turcia şi până în afara PTF Kipi, în interiorul Greciei", se arată în comunicatul de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Poliţista de frontieră este agent principal, lucrează la Sectorul Poliţiei de Frontieră Oancea, judeţul Galaţi şi este încadrată în Poliţia de Frontieră Română din 2005.

La sfârşitul evenimentului, reprezentanta Poliţiei de Frontieră Române şi-a exprimat bucuria şi mândria că a avut onoarea de fi "purtătoarea efemeră a acestui simbol antic", a precizat sursa citată.

Flacăra Jocurilor Olimpice de la Londra a fost aprinsă în 10 mai, conform tradiţiei în Grecia, la Olimpia, unde a avut loc în antichitate prima dată această competiţiei, potrivit AFP.

Înalta Preoteasă Ino Menegaki a aprins flacăra olimpică direct de la lumina soarelui, la ora 12.10. Apoi, conform scenariului realizat de coregraful Artemis Ignatiou, lumina sacră i-a fost înmânată primul alergător, campionaul grec la nataţie Spyros Gianniotis. Gianniotis a predat ştafeta lui Alexander Loukos, pugilist britanic de 19 ani şi fiul unor imigranţi greci.

Din Atena, flacăra olimpică este preluată de o delegaţie britanică. Circuitul torţei olimpice în Marea Britanie va începe la 19 mai, va dura 70 de zile şi va străbate 12.875 de kilometri până să ajungă la ceremonia de deschidere din 27 iulie, de la Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici